Vaporul de lux al Brăilei, ieftinit cu 1 leu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vaporul de lux al Brăilei, ieftinit cu 1 leu

• consilierii judeţeni au micşorat tariful de închiriere al navei de pasageri “Ovidiu”, de la 697 lei, la 696 lei • opoziţia liberală a luat în râs măsura, spunându-i de la obraz preşedintelui Francisk Chiriac să lase “vrăjelile” şi să facă ceva concret, pentru ca această navă ce a fost reabilitată cu 1,6 milioane de lei să nu mai “zacă” tot timpul legată de un ponton • conducerea CJ a explicat că ajustarea de tarif a fost motivată de alinierea la indicele de inflaţie şi că sunt avute în vedere măsuri pentru creşterea atractivităţii acestei nave, care în tot anul 2016 a fost închiriată de doar 11 ori

 

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean de săptămâna trecută s-a aflat şi un proiect referitor la micşorarea tarifului de închiriere a navei de pasageri “Ovidiu”. Cine ar fi citit doar titlul proiectului respectiv ar fi putut avea impresia că este vorba despre o măsură menită să facă mai atractivă această navă care, după ce a fost reabilitată cu bani grei de la bugetul judeţului, stă mai mult nefolosită, legată de un ponton, în zona Esplanadei. A fost, însă, doar o actualizare a preţurilor de închiriere a ambarcaţiunii în conformitate cu indicele de inflaţie de 0,9991 pe perioada de calcul fixată începând cu luna aprilie 2015 şi până în prezent. Aşa se face că tariful pentru închirierea navei “Ovidiu” la ora de marş a scăzut de la 697 lei pe oră la 696 lei, în timp ce tariful la staţionare a rămas tot 150 lei pe oră.

Acel leu scăzut din tariful de marş al navei în cauză a avut ca efect imediat doar o mică gâlceavă între consilierii liberali din opoziţie şi conducerea Consiliului Judeţean. În timpul şedinţei de săptămâna trecută, liberalul Ovidiu Nechita a sărit ca ars când s-a ajuns la votarea acestui proiect. După cum v-am informat şi în ediţia on-line a cotidianului nostru, Nechita l-a luat la rost pe preşedintele Francisk Chiriac: “Am văzut la acest proiect cu nava «Ovidiu» că s-a făcut o reducere «substanţială» pentru ca nava să funcţioneze. De la 697 de lei la 696 lei. Adică pentru 1 leu consideraţi că anul acesta nava va fi închiriată pentru mai multe curse? De un an de zile tot spunem despre această navă că va fi productivă. Şi-a luat angajamentul domnul fost-vicepreşedinte Viorel Mortu şi doamna Reliana Bogdan (n.r. - administratorul SC Rocreativ Trade SRL, societatea de turism a CJ Brăila) că o să ne dea pe spate cu câte curse va face această navă. Puteţi să ne spuneţi şi nouă ce contracte a avut în decursul unui an de zile? Că au fost promisiuni deşarte, spun eu. Spuneau că această navă va funcţiona la fel ca Nava Borcea. Noi votăm în continuare tarife şi această navă nu funcţionează!”, a comentat consilierul PNL Ovidiu Nechita.

Oarecum iritat de tonul abordat de consilierul liberal, preşedintele Chiriac i-a spus acestuia că ar fi putut face aceste obiecţii în comisia de specialitate, nu direct în plenul şedinţei.

“Deci dumneavoastră vreţi să facem un cost mai jos? Este un cost pe oră de închiriat nava. Este preţul corect. Asta «că nu vine nimeni», trebuie analizată în alt context. Proiectul a fost în transparenţă decizională, puteaţi să spuneţi asta în Comisia de specialitate, să vă luaţi toate datele şi de la doamna director de Patrimoniu”, a punctat şeful CJ Brăila.

Evident, răspunsul nu i-a mulţumit pe liberali. “Cine v-a dat preţul corect? De ce nava «Borcea» poate să meargă zi de zi în perioada de vară şi la noi această navă nu mişcă absolut deloc? Nu cumva din cauza preţului? Mai bine recuperăm cât de cât ceva, să scoatem măcar salariile, decât să o ţinem acolo degeaba”, a mai comentat Nechita, care însă nu a venit cu vreun amendament pentru stabilirea preţului de închiriere a navei.

În cele din urmă, proiectul de micşorare cu 1 leu a tarifului a fost aprobat cu 20 voturi “pentru” şi 11 abţineri din partea grupului PNL.

 

Vorbele trec, “Ovidiu” rămâne la mal

Despre nava “Ovidiu” au tot fost discuţii în cadrul şedinţelor CJ, pe de o parte, şi promisiuni din partea conducerii acestei instituţii, pe de altă parte. Inclusiv Ovidiu Nechita spunea, în ianuarie 2015, pe vremea când era vicepreşedinte al CJ: “O să luăm în calcul foarte curând să facem ceva frumos cu nava asta. Nişte proiecte care aduc profit şi să atragă mai mulţi turişti la Brăila. Clar, turismul este cel spre care trebuie să ne orientăm”. Declaraţia respectivă a fost consemnată, în ianuarie 2015, atât de cotidianul nostru cât şi de un post de televiziune naţional. Ulterior, a mai vorbit despre eficientizarea navei “Ovidiu” şi fostul preşedinte interimar al CJ, Viorel Mortu, care avansa cam aceleaşi idei expuse de fostul vice Nechita. Inclusiv consilierul judeţean independent Marian Căpăţână vorbea, în prima lună a anului 2015, despre cum vede el că ar trebui folosită nava “Ovidiu”, şi anume implicarea acesteia în programe turistice complexe, care să le ofere celor doritori atât plimbări pe Dunăre cât şi vizitarea atracţiilor Brăilei, de la muzee până la celebrele şi misterioasele hrube, despre care se vorbeşte de atâţia ani fără să le pună nimeni în valoare.  Din câte se pare, însă, măsurile promise de cele trei personaje ale politicii brăilene nu şi-au atins ţinta, din simplul motiv că au rămas la stadiul de vorbe goale.

Pe parcursul anului 2016, nava “Ovidiu” a fost solicitată pentru doar 11 curse. Cei care au închiriat-o au făcut plimbări pe Dunăre mai lungi sau mai scurte. Două curse au avut durata a şase ore, restul fiind de trei sau două ore. În total, de pe urma acestor contracte, Consiliul Judeţean a obţinut suma de 15.000 lei, care nu acoperă nici măcar 10% din cheltuielile de întreţinere a navei, ce sar de 200.000 lei pe an.

În prezent, nava se află în responsabilitatea vicepreşedintelului CJ Cătălin Murea. Acesta ne-a declarat că lucrează la o strategie pentru sporirea încasărilor pe parcursul anului 2017. Ca şi predecesorii săi, Murea are în vedere implicarea navei în circuite turistice. “Căutăm să găsim soluţii ca să acoperim cheltuielile de întreţinere a acestei nave. În primul rând, mă gândesc la mai multă publicitate, ca să ştie toată lumea că oricine poate închiria nava pentru curse pe Dunăre, fie că e vorba despre persoane fizice, fie că vorbim despre persoane juridice. Apoi, vrem să implicăm mai mult firmele de turism de pe plan local. Acestea ar putea promova circuite turistice în care să includă şi plimbări pe Dunăre cu «Ovidiu». În luna ianuarie o să avem întocmită o strategie clară în această privinţă”, ne-a declarat Cătălin Murea.

 

Bani cu nemiluita pentru o navă lasată să stea degeaba

Aşa cum v-am mai informat, nava “Ovidiu 1”, aparţine domeniului privat al judeţului nostru şi este o ambarcaţiune fluvială, fără cabine de dormit, cu o capacitate pentru 50 de pasageri. Este atestată pentru navigare interioară şi pe toate sectoarele internaţionale ale Dunării. Nava corespunde cerinţelor tehnice minime şi poate naviga în tot timpul anului, cu excepţia lunilor de iarnă când apele fluviului sunt îngheţate, sau temperatura de afară este foarte scăzută.

În urmă cu mai bine de 30 de ani, mai exact în 1983, “Ovidiu” a intrat în dotarea fostului Liceu de Marină al Brăilei, ca navă-şcoală. Atunci, costa 7,8 milioane de lei, cam cât 100 de maşini “Dacia” din acea perioadă. După desfiinţarea Liceului de Marină, în 2006, vasul a fost preluat de Universitatea Bucureşti, care însă nu a avut fonduri pentru întreţinerea lui, astfel că l-a cedat Consiliului Judeţean Brăila.

În 2008, când judeţul se afla pe mâinile fostului preşedinte CJ Gheorghe Bunea Stancu, nava a intrat în reparaţii. Acestea aveau să coste în total 1,72 milioane de lei. Mai precis, în 2008, instituţia a încheiat un contract, pentru suma de circa 1,16 milioane lei (fără TVA), cu firma “Servnaval” SRL, între timp radiată, aparţinând fostului consilier municipal Grigore Potec, tatăl sportivei Camelia Potec. Doi ani mai târziu, adică în 2010, contractul de modernizare a navei Ovidiu a fost suplimentat cu 0,22 milioane lei (fără TVA), prin negociere directă, cu aceeaşi firmă, “Servnaval” SRL. Dar lista de “cumpărături” a CJ pentru această navă nu se termină aici, întrucât, în 2013, autoritatea a comandat unei firme înlocuirea ferestrelor ambarcaţiunii cu geamuri termopan. Nota de plată 40.057 lei, achitată SC “Compact Grup” SRL Brăila. Apoi CJ a vrut şi un ponton de acostare pentru Ovidiu, aşa că, în 2012, dă comandă firmei “Metalnav” să proiecteze şi să execute o astfel de investiţie. Nota de plată a fost de aproape 250.000 lei (fără TVA). Un an după aceea, a comandat la “Hidrotehnica” SA Brăila, amenajarea punctului de acostare din zona Dana 2 de pe malul stâng al Dunării, cu o pasarelă suplimentară de 12 m, care a însemnat o cheltuială de aproximativ 49.000 lei (fără TVA). Aşadar, dacă facem o însumare a tuturor acestor contracte, observăm că, din banii publici, s-au cheltuit peste 1,72 milioane lei, adică 17,2 miliarde de lei vechi.

Consiliul Judeţean Brăila şi-a găsit echipaj pentru fosta nava-şcoală a Liceului de Marină - “Ovidiu” abia în februarie 2013, când în urma unei licitatii, firma “Credimob” SRL a câştigat un contract în valoare de aproximativ 200.000 lei/an, fără TVA. Pentru aceşti bani, firma trebuie să asigure un echipaj, format din cel puţin un conducător de navă, trei marinari şi un mecanic, să execute deplasările navei numai la comanda expresă a CJ Brăila, iar pe timpul staţionării să asigure

menţinerea vitalităţii navei prin efectuarea întreţinerilor necesare precum şi paza tuturor bunurilor şi valorilor aflate la bordul acesteia. Vicepreşedintele Cătălin Murea ne-a confirmat, ieri, că respectivul contract încă mai este în vigoare şi la ora actuală.

 

Nava de patrimoniu “Borcea”, la fel de scumpă, dar cu o capacitate de patru ori mai mare

În ceea ce priveşte nava “Borcea”, cea despre care actuala opoziţie liberală spune că are mult mai multe curse pe Dunăre decât “Ovidiu”, aceasta aparţine Inspectoratului Şcolar Judeţean şi, într-adevăr, iese pe Dunăre mult mai des decât nava de pasageri a Consiliului Judeţean. “Borcea” este o navă unică în România, fiind unul dintre ultimul vapoare cu zbaturi aflat încă în stare de funcţionare. Spre deosebire de “Ovidiu”, are o capacitate de 200 de locuri. Inspectorul şef al ISJ Brăila, Cătălin Canciu, spune că încasările din închirierea navei acoperă fără probleme costurile de întreţinere, care nu sunt deloc de neglijat. “Am avut cel puţin o ieşire pe săptămână, în sezonul cald”, ne-a spus Canciu. Nici în cazul navei “Borcea” nu se poate vorbi despre un tarif mic. Cine vrea să se plimbe cu acest vapor trebuie să achite, în primă instanţă, 1.950 lei, pentru un pachet ce include o oră de marş şi o oră de staţionare. Apoi, pentru fiecare oră de marş în plus se mai achită câte 650 lei, iar pentru ora de staţionare 375 lei. Nava a fost închirată pentru diverse evenimente private, dar  au beneficiat de ea şi copii din diverse şcoli din municipiu sau judeţ care au ieşit pe Dunăre în cadrul unor excursii organizate. În cazul instituţiilor de învăţământ, se percepe doar un tarif care să acopere costurile combustibilului consumat în timpul croazierei. Doar dacă este vorba despre croaziere incluse în cadrul unor proiecte finanţate cu bani europeni se percepe tariful normal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro