Sâmbătă seara, cu începere de la ora 21.00, clubul "Understage" a fost gazda unui recital care a purtat marca inconfundabilă a lui "Sir Blues" Vali Răcilă. Timp de aproximativ două ore şi jumătate, subsolul de pe strada Mihai Eminescu nr. 24, colţ cu Mihail Sebastian, a împrumutat aerul muzical al cătunelor de pe malul râului Mississippi, de la mijlocul anilor '20, când, oficial, a debutat ceea ce s-ar putea numi Epoca Blues-ului. În centrul scenei, stând pe un scaun, purtând o cămaşă cadrilată, lungă până la genunchi, cu o ţigară de foi în colţul gurii şi cu o barbă stufoasă şi încărunţită de trecerea anilor, pastişând cu succes imaginea unui căutător de aur din era pintenilor, se afla statura impozantă a lui "Sir Blues" Vali Răcilă, înconjurată de un superb "armament cu corzi".
Blues-ul ca formă de viaţă
Expansiv şi, pe alocuri, ludic, recitalul lui Vali Răcilă, de o tehnicitate impresionantă, de o autentică disponibilitate interioară şi lipsit de morbul păgubos al unei stilistici de impresionat "profesioniştii", a coagulat în nucleul lui o mini-enciclopedie, dominată de cover-uri executate ireproşabil, cu trimiteri spre numele unor titani ai genului, totul supus unui "joc" de degete impregnat până în măduvă de şcoala afectelor lui Skip James sau Blind Willie Johnson, ca să dăm doar câteva exemple. Sesiunile blues ale lui Vali Răcilă au o notă specială. Care anume? Faptul că, dincolo de opulenţa educată a sunetului, atitudinea atât artistică, cât şi scenică a lui Vali Răcilă se manifestă ca o continuă lecţie de inteligenţă sufletească. Impresia acută pe care o ai în faţa bluesman-ului este aceea a unui om despuiat de orice fel de complexe "cotidiene", care a înţeles (fără restricţii de "formă"!) ceea ce trebuie înţeles din viaţă. Când atinge corzile steel-guitar-ului, "Sir Blues" Vali Răcilă pare a se cufunda într-o lume a normalităţii, unde ţâfna umanismului, unde rigorile perverse ale vieţii de animal social şi unde teroarea plictisului universal (mai exact, compoziţia "majoritară" a societăţilor umane) ating apogeul propriului nonsens şi se estompează în iubirea pentru creaţie, adică pentru tot ceea ce înseamnă simţire netrunchiată, adică pentru tot ceea ce nu poate fi atacat cu parafe, cu acte normative ori cu speculaţii psihologizante.
Blues-ul lui "Sir Blues"
La sfârşitul serii, "Sir Blues" Vali Răcilă ne-a declarat că a fost plăcut impresionat de reacţia publicului şi de primirea organizatorilor. Întrebat ce anume l-a îndreptat spre un stil atât de complex, cum au mulţi tendinţa de-a eticheta blues-ul, Vali Răcilă ne-a răspuns: "Am ales blues-ul pentru că este cea mai simplă, cea mai directă şi cea mai apropiată formă de muzică de sufletul omului. Nu ştiu de ce unora li se pare complex, pentru că este foarte, foarte simplu, deoarece acest gen de muzică, practic, ca tehnică, se naşte din trei acorduri. În fine, de ce blues? Blues, pentru că ăsta mi-a sunat în ureche, încă de când eram mic copil, ăsta mi-a atins inima".
Surpriza serii a reprezentat-o un "purtător de muzicuţă", apărut ca din ceaţă pe scenă, pentru a-l acompania, pe durata câtorva melodii, pe Vali Răcilă. Numele lui este Cătălin Curcă, un personaj misterios, despre care nu ştim prea multe în afară de faptul că este un devorator avizat de blues (are un site dedicat blues-ului: www.moodforblues.ro) şi că, aspect definitoriu, mânuieşte extrem de bine muzicuţa.