Valeriu Stoica a fost surprins, duminică, de radarul Poliţiei Rutiere, mergând spre Bucureşti, pe autostrada A1, cu 158 km/h, relatează Realitatea TV. Democrat-liberalul a primit o amendă contravenţională şi trei puncte de penalizare. În afară de faptul că a depăşit viteza legală politicianul conducea şi fără a avea luminile de întâlnire aprinse, deşi pe autostradă acest lucru este obligatoriu şi pe timpul zilei.
"Nu ştiu, cred că 140-135, nu ştiu exact", a spus vicepreşedintele PDL când a fost întrebat de jurnalişti cu ce viteză rula când a fost suprins de radar. Stoica a spus că se grăbea, deoarece avea o problemă personală de rezolvat şi a admis că maşina de teren pe care o conducea a făcut să nu-şi dea seama când a ajuns să depăşească viteza legală.