• la plus 65 ani tenismenul brăilean l-a învins în finală, cu 6-4, 6-0, pe eternul rival, Vasile Vespan
După ce în urmă cu o săptămână a câştigat turneul “Altius Tennis Cup” de la Bucureşti, tenismenul brăilean Valeriu Ilie s-a impus şi la Cupa “George Bucuroiu”, de la Focşani.
La categoria plus 65 ani Valeriu Ilie l-a învins lejer, în două seturi, 6-1, 6-1, în semifinale, pe Nicolae Brădăţean, de la Botoşani. În ultimul act al competiţiei tenismenul brăilean l-a întâlnit pe eternul rival, bucureştenul Vasile Vespan şi, după o evoluţe la fel de convigătoare, s-a impus tot în două seturi, 6-4, 6-0.
“Calificativul pe care l-aş acorda acestui turneu este satisfăcător: nu au mai fost condiţiile de care am beneficiat acum trei-patru ani. De altfel şi numărul tenismenilor care au venit la Focşani a fost unul mic, în opinia mea, cam 40-50 de jucători s-au aliniat la start. Ca de obicei în ultimii ani, în finală m-am întâlnit cu Vasile Vespan, am tratat meciul serios şi am câştigat proba de simplu. La dublu nu m-am înscris pentru că s-a format un singur turneu, unul open, ceea ce nu mi se pare corect”, ne-a declarat tenismenul Valeriu Ilie.
Tot la Cupa “George Bucuroiu”, de la Focşani, un alt brăilean, Cristi Burlacu s-a clasat pe locul al treilea la categoria plus 36 ani.