Val de înşelăciuni în 2013 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Val de înşelăciuni în 2013

În anul 2013, brăilenii specializaţi în comiterea de înşelăciuni au dat lovitură după lovitură, creşterea fiind una semnificativă, de peste 200%, faţă de anul anterior. În schimb, potrivit situaţiei statistice prezentate de IPJ Brăila, anul trecut s-a înregistrat o scădere la infracţiunile de tâlhărie, însă furturile au fost cam la acelaşi nivel.

Ieri, în cadrul Colegiului Prefectural, a fost prezentată activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila pe anul trecut de către şeful instituţiei, cms. şef Mircea Vizitiu. Din bilanţ reiese că brăilenii au ocupat loc fruntaş la infracţiunile de înşelăciune. În anul 2013, numai la nivelul IPJ Brăila au fost sesizate în total 10.999 infracţiuni, cu 1.561 mai multe decât în perioada similară a anului trecut (9.438), ceea ce reprezintă o creştere cu 16,53%. La înşelăciuni, în 2012 au fost 595 de infracţiuni, iar anul trecut s-a ajuns la 1.788, o creştere cu 1.193 (200,58%). În ceea ce priveşte infracţiunile economico-financiare, se arată în situaţia IPJ, în 2012 au fost 1.302 de astfel de infracţiuni, iar în 2013 s-a ajuns la 2.195, cu un plus de 893, respectiv 68,50%. Infracţiunile judiciare au înregistrat şi ele un salt anul trecut, când au fost 6.345, cu 381 mai multe decât anul anterior. "Din totalul de 10.999 infracţiuni sesizate, 926 de infracţiuni sunt flagrante (8,41%), 2.269 de infracţiuni au fost săvârşite în mediul urban (59,52%), iar 4.452 în mediul rural (40,48%). Caracteristica infracţionalităţii contra patrimoniului pe anul 2013 este reprezentată de creşterea cu 200,58% a infracţiunilor de înşelăciune (1.788 infracţiuni) şi scăderea cu 58,41% (47) a infracţiunilor de tâlhărie. Creşterea infracţiunilor a fost influenţată în principal de înregistrarea unui număr de 925 sesizări penale, formulate de APIA Brăila, toate referitoare la infracţiuni de înşelăciune în acordarea subvenţiilor crescătorilor de animale", se arată în bilanţul pe 2013 al IPJ Brăila. La furturi, în 2012 au fost 3.636 de infracţiuni, anul trecut numărul furturilor fiind în uşoară scădere, cu 61 de infracţiuni, respectiv 3.575. Şi la infracţiunile de tâlhărie s-a înregistrat o scădere, de la 113 în 2012 la doar 47 în 2013.

Mai multe infracţiuni comise de elevi

În 2013, poliţiştii brăileni au acţionat intens pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, la IPJ Brăila fiind sesizate 515 infracţiuni comise în stradă, 59 dintre acestea fiind infracţiuni flagrante. Din totalul acestora, 39 au fost comise cu violenţă, din care 25 tâlhării, iar 445 furturi, din care 146 din autovehicule, 104 de componente exterioare ale maşinilor, 75 din buzunare, genţi, poşete şi 10 din societăţi comerciale.
Faţă de anul şcolar anterior, la Brăila au scăzut infracţiunile sesizate în incinta şcolilor, în 2011/2012 - 44 infracţiuni sesizate, iar în 2012/2013 au fost 40 de infracţiuni. În schimb, poliţiştii au constatat anul trecut o creştere a numărului autorilor elevi, de la 11 la 19. Potrivit IPJ Brăila, din cele 40 de infracţiuni sesizate la nivelul unităţilor de învăţământ, ponderea cea mai mare este reprezentată de infracţiunile de furt (60%) şi loviri sau alte violenţe (27,50%).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro