Vacu îi declara razboi Simonei Draghincescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vacu îi declara razboi Simonei Draghincescu


Adrian Vacu, presedintele Organizatiei Municipale a PRM Braila, pare hotarât sa porneasca un adevarat razboi cu ceilalti candidati înscrisi în cursa pentru fotoliul de primar. Pornind de la declaratiile independentei Simona Draghincescu, PRM-istul a tinut sa îi ofere acesteia o replica prin intermediul unui comunicat de presa. "Am vazut în ultimele reactii ale doamnei Draghincescu, ca printre alte lucruri, spune ca va da afara oameni din Primarie. Nu stiu daca are aceleasi gânduri la Primarie cum a avut la DAPT, pentru ca asta ar însemna sa fie rau. Acum sunt licitatii trucate, dar atunci ar însemna sa faca direct negociere, asa cum s-a întâmplat la începutul anului 2010. Printr-o hotarâre de Consiliu Local s-a aprobat organizarea de licitatii, dar în schimb, doamna director a aprobat caiete de sarcini pentru negocierea directa. Prin aceasta actiune a doamnei Draghincescu, toti comerciantii au ajuns la acelasi pret. Nu credeti ca este suspect ca 20 de clienti diferiti sa aiba un proces verbal de negociere directa, toti ajungând la acelasi pret?", declara Vacu la începutul comunicatului amintit. Acesta o acuza pe contracandidata sa de interese ascunse, colaborari cu candidatii USL si de un management prost al pietelor. "Poate ar fi mai bine sa-i aducem aminte ca atunci când vorbeste despre domnul primar Simionescu, ar trebui sa-si aminteasca de relatiile dintre ei si de faptul ca primarul Simionescu i-a facilitat angajarea în proiectul în care lucreaza acum. Ce putem întelege? Ca este o facatura între cei doi, ca sa arunce praf în ochii electoratului sau altcineva are interes sa rupa voturile lui Simionescu? Oricum ar fi, populatia trebuie sa stie ca doamna Draghincescu a înlocuit de doua ori tabla de pe Hala Centrala, pe câteva miliarde lei vechi, cu firma domnului Bunea Stancu, încercând sa-i câstige simpatia acestuia", mai spune candidatul PRM.

Acuzatii fara perdea

Tot în cadrul documentului amintit, Adrian Vacu o acuza pe Draghincescu si de tranzactii imobiliare frauduloase. "Doamna Justitiar Draghincescu ne vorbeste despre tranzactii imobiliare, când ea însasi a orchestrat tranzactii si efectuat tranzactii, diminuând patrimoniul directiei pe care o conducea fraudulos", declara Vacu, dând ca exemplu cazul fermei Cojanu. "Puteti intra pe portalul Curtii de Apel Galati deoarece fostul proprietar a câstigat în instanta dreptul de proprietate, obligând APT-ul sa restituie suma încasata cu titlu de pret cumparatorului de buna credinta. Fiind vorba de sume uriase, S.C. A.P.T. este în pragul falimentului, tinând cont ca A.P.T-ul a mai pierdut un proces cu municipalitatea, prin care societatea trebuie sa restituie 10 miliarde lei. Toate acestea se datoreaza doamnei Draghincescu, care, nu în ultimul rând, a implicat directia într-un contract de tipul celui FNI-CEC, prin care directia era garant intermediar într-un contract de prestari servicii, prin care au fost construite spatiile comerciale din zona de legume a Pietei Mari, situatie ce a dus la implicarea directiei în multiple procese, procese aflate pe rolul instantei si astazi", continua sursa citata. În încheierea comunicatului, Vacu face un apel catre braileni, îndemnându-i sa acceseze site-ul "www.salvatibraila.ro" si sa îsi posteze comentariile vizavi de cele amintite în document.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro