Este bătrân, îl chinuie spondiloza şi prostata şi îl sâcăie vecinii obraznici cu gălăgia lor, care nu îl lasă să se odihnească nici noaptea, nici ziua. Trupul său, înalt şi slab, s-a înconvoiat sub povara vieţii măsurate în aproape 79 de ani, faţa îi este palidă şi cuvintele i se aud slab, articulate cu greutate de nişte corzi vocale prea obosite. Dar pentru cine le ascultă cu atenţie, cuvintele rostite de profesorul Alexandru Bunea au sclipiri de diamant. Pentru că profesorul Bunea a fost şi este un domn. Domn de viţă veche, iar statutul acesta nu-i este dat doar de faptul că se numără printre ultimii trei moştenitori ai lui Gabriel Violatos, industriaşul grec care a zidit moara ce domină şi acum peisajul arhitectonic al falezei brăilene. Profesorul Bunea este un domn fiindcă şi-a dedicat existenţa studiului, fiindcă are o cultură vastă cât universul prins în paginile unei biblioteci întregi şi, de ce nu, fiindcă nu acceptă să iasă pe stradă decât îmbrăcat în costum, cu unghiile îngrijite şi cu batistă curată în buzunar.
Născut sub o zodie plină de promisiuni
S-a născut în 1930, sub o zodie încărcată de promisiunea unei existenţe fericite şi fără griji. Tatăl său era ofiţer, veteran cu tunica plină de medalii din Războiul Balcanic şi Primul Război Mondial, iar mama era fiica unuia dintre acţionarii vestitei mori Violatos şi avea educaţie aleasă. "Învăţase limbi străine şi pian de la profesoare de elită, aduse zilnic cu trăsura, să-i ofere lecţii private. Pe vremea aceea, era obligatoriu ca ofiţerii să se căsătorească doar cu domnişoare de familie bună care aveau zestre şi ştiau să cânte după note la pian şi să vorbească fluent limba franceză. Mama ştia engleză, germană şi franceză, iar greaca era limba ei maternă, fiindcă se născuse în Kefalonia. Româna a învăţat-o după ce părinţii săi, care aveau titluri nobiliare în Grecia, au adus-o la Brăila, unde făceau comerţ. Zestrea mamei, de 30.000 lei, era o mică avere pe timpurile acelea", ne-a povestit profesorul Bunea. Familia sa fusese, aşadar, binecuvântată cu posesiuni materiale, dar şi cu lumina cunoaşterii. Copilul Alexandru şi-a trăit primii ani ai vieţii înconjurat de o afecţiune ce lăsa uneori loc severităţii părinteşti, atunci când i se inocula bunacuviinţă care trebuia să-i caracterizeze comportamentul în societate. Brăila acelor vremuri era altfel decât Brăila de astăzi. Străzile şi casele respirau curăţenie şi prospeţime, iar oamenii, în marea lor majoritate, se bucurau de o viaţă îndestulată, respectându-i pe cei din jur.
Locuinţa familiei Bunea se afla la capătul dinspre Dunăre al străzii Vapoarelor, sus pe vad, chiar lângă impunătoarea clădire a morii Violatos şi era înconjurată de grădini cu flori. Rafturile bibliotecii adăposteau numeroase cărţi care-l purtau pe copilul şi mai apoi adolescentul Alexandru, pe covorul zburător al imaginaţiei, până la capătul lumii şi înapoi, dezvăluindu-i frumuseţi şi taine mirifice. Lectura avidă şi plimbările prin grădina casei, de unde vedea splendoarea Dunării scăldate în luminile apusului şi răsăritului, i-au deschis o sete nemărginită de visare şi cunoaştere. "Când eram copil, voiam să devin medic. Apoi, la vârsta adolescenţei, am descoperit «Discipolul», de Paul Bourget, o carte care a pornit în mintea mea o adevărată furtună intelectuală. Mă obseda problema originii universului. Zi şi noapte, timp de doi ani, am disecat în gând acest subiect", ne-a spus domnul Bunea. Prinzând gustul frământărilor spirituale profunde, se imagina predând filosofia unor elevi la fel de însetaţi de cultură, însă viaţa avea să-i frângă aripile acelor vise, din fatidicul an 1948, când comuniştii au început să facă legea în ţară.
Carieră dictată de sistem
"În '48, când s-a făcut reforma învăţământului, eram în ultimul an de liceu. Ministrul pus de comunişti, Gheorghe Vasilichi, a scos din grilă exact acele materii care dădeau esenţa gradului de cultură al absolvenţilor: limbile latină şi elină, religia, logica, istoria filosofiei şi istoria artelor. Îmi aduc aminte şi acum, după 60 de ani, la ce lecţie s-a oprit fiecare materie. La istoria filosofiei învăţam despre Heraclit, la istoria artelor despre mastabalele egiptene, iar la limba elină îi studiam pe Halkeus şi Kerameus", ne-a povestit domnul Bunea. După absolvirea liceului, ar fi vrut să urmeze Facultatea de Filosofie, dar tatăl său s-a gândit că această profesie nu are niciun viitor, după cum evolua învăţământul în viziunea comuniştilor şi l-a înscris la Pedagogie-Psihologie fiindcă, de bine de rău, încă mai erau 110 şcoli pedagogice în toată ţara. Ghinionul a făcut, însă, ca, la terminarea facultăţii, să nu mai existe decât 16 astfel de şcoli, câte una în fiecare regiune. Cea din regiunea Galaţi avea o secţie şi în Brăila, numai că proaspătul absolvent Alexandru Bunea, care obţinuse numai calificative de "foarte bine" la examenul de licenţă, nu a putut primi o catedră. Avea origini nesănătoase, burgheze, iar postul ce i se cuvenea i-a fost dat unui legionar ce se convertise la comunism ca să profite de noul sistem. Deşi avea peste 40 de ani, acesta se înscrisese la fără frecvenţă şi primise catedra de pedagogie chiar dacă nici nu apucase să termine facultatea. La insistenţele tatălui său, care luptase chiar şi în al doilea război mondial, deşi avea vârsta trecerii în rezervă, i s-au dat şi lui Alexandru şase ore de catedră, pe lângă cele 26 de ore câte avea legionarul-comunist. Peste doar o lună şi jumătate, secţia de la Brăila a acelei şcoli pedagogice s-a desfiinţat, iar ironia sorţii a făcut ca singurul post disponibil pentru domnul Bunea să fie catedra de limba rusă la o şcoală din oraş. "Învăţasem la facultate, obligatoriu, marxism-leninismul şi limba rusă, deci m-am descurcat în această postură, chiar dacă era departe de ceea ce mi-aş fi dorit eu să predau", spune profesorul de pedagogie, căruia viaţa şi lumea i-au refuzat cariera în care ar fi putut să obţină rezultate foarte bune. După 5 ani de limba rusă, Alexandru Bunea a trebuit, într-un complex de împrejurări, să se angajeze la Şcoala Ajutătoare, unde a lucrat cu oligofreni, ca logoped. La început, a privit această postură ca pe un accident, o nouă lovitură a destinului. Cu timpul, însă, şi-a dat seama că este o binecuvântare dată de Dumnezeu să-i poată ajuta să vorbească normal pe copiii cu dificultăţi de exprimare. A studiat, s-a perfecţionat continuu şi, până la pensionare, a lucrat la Centrul Logopedic Interşcolar Brăila. Sute de copii au beneficiat de atenţia sa. Mulţi s-au vindecat, altora doar li s-a ameliorat boala, putând, totuşi, să vorbească aproape normal.
Şi-au pierdut casa şi liniştea
Nu doar cariera i-a fost bulversată lui Alexandru Bunea de regimul comunist. Toată viaţa sa de adult a fost marcată de contextul politic care le-a tăiat rădăcinile sociale, lui şi familiei lui. După război a venit teribila secetă din anii 1946 - 1947, iar viaţa era extrem de scumpă din cauza inflaţiei, ce făcuse ca o masă la restaurant, de exemplu, să coste un salariu pe o lună. Lăsând ruşinea la o parte, părinţii săi s-au adaptat vremurilor şi au înlocuit florile din grădină cu straturi de zarzavat. Au adus chiar şi o vacă în curte, pentru a avea lapte proaspăt. Lovitura de graţie a venit, însă, în vara anului 1949, când comuniştii le-au pus în vedere să elibereze casa, până pe 30 august. Nu au avut ce face, au predat imobilul la stat, şi-au strâns lucrurile şi s-au mutat cu chirie, într-un apartament modest, cu câteva camere. Împărţeau aceeaşi casă de IGLAC cu o femeie între două vârste. "Era răutăcioasă şi reclamagie, se purta foarte urât", îşi aminteşte domnul Bunea. A locuit acolo cu părinţii săi, până în 1972, când a reuşit să-şi cumpere o casă, pe strada Primăverii. Era casa lui, însă avea vecini de o calitate îndoielnică, oameni care beneficiau din plin de avantajele regimului comunist şi îl dispreţuiau pentru originea lui burgheză. Îşi băteau joc, crescând păsări şi porci în coteţe şi cocini lipite de spatele casei sale, până când profesorul nu a mai rezistat şi s-a mutat într-un imobil de pe strada Nicolae Grigorescu. Aici a dat peste hoţi. "Erau unii din cartier cu obiceiuri din acestea profund neortodoxe. Se urcau pe acoperiş, intrau în curte şi în casă şi îmi furau lucruri. Butelii, haine, obiecte care aveau însemnătatea lor şi a căror lipsă provoca disconfort". După revoluţia din '89, urmaşul bogatei familii Violatos a avut de revendicat opt imobile din Brăila. Pentru câteva a primit despăgubiri din partea statului, pentru restul, inclusiv pentru moara Violatos, încă se mai judecă, iar procesul e pe punctul de a se muta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cu banii obţinuţi, a reuşit să-şi cumpere o locuinţă pe strada Rahova, sperând că o să aibă linişte, dar ghinionul l-a urmărit şi aici. Din nou calitatea oamenilor din jur lasă de dorit. Un vecin din spatele casei sale sparge lemne chiar în dreptul camerei unde se odihneşte bătrânul domn. L-a rugat să păstreze liniştea măcar între orele 14.00 - 17.00, însă respectivul i-a răspuns pe ton răstit că aşa-i regula la bloc, dar acolo e în curtea lui şi face ce vrea el, când vrea el. Un alt vecin ţine mai mulţi câini care latră toată noaptea. În fine, proprietatea din faţa casei sale s-a vândut, iar cumpărătorul a demolat vechiul imobil şi acum construieşte altul, cu zarvă mare, cât e ziua de lungă, ca pe orice şantier.
"În ultimele douăzeci de nopţi am ţinut radioul deschis, ca să acopere zgomotul câinilor şi al vecinilor care se ceartă sau ascultă muzică tare. Aş vrea atât de mult să mă pot odihni şi să am linişte când citesc! Unde să mă duc, ce să fac? Am luat în calcul şi varianta căminului de bătrâni de la Lacu Sărat, dar acolo stau mai multe persoane în cameră, sunt oameni în putere, care vin, pleacă, fumează. Nu cred că aş putea rezista!", spune cu glas stins domnul Bunea, deplângându-şi condiţia ingrată în care a ajuns să-şi trăiască anii bătrâneţii, el, care, în tinereţea lipsită de griji, visa să-şi dedice viaţa cititului în tihnă şi să lumineze mintea elevilor săi cu bogăţia vastă a culturii universale.
Acum vrea foarte mult să se mute în altă zonă, într-o altă casă. Caută linişte, multă linişte, ca să-şi poată limpezi gândurile şi să le umple cu nimic altceva decât cultură şi cunoaştere. Lux nu-i trebuie. Nici nu şi-ar permite, fiindcă bogăţia sa materială, moara Violatos, a cărei valoare ar trebui să o împartă cu alţi doi veri moştenitori, unul aflat în Marsilia şi altul la Galaţi, este deocamdată doar o bucată de hârtie, ce-i atestă dreptul testimonial. Nici nu mai speră că o să prindă vremea când va intra în posesia acestei proprietăţi, fiind prea epuizat de lunga luptă în justiţie. O luptă a morilor de vânt, cu un stat român prea închistat într-un sistem viciat. Aşteaptă, totuşi, dreptatea, dar este conştient că aceasta ar putea să vină prea târziu.
Alexandru Bunea nu a fost căsătorit niciodată şi nu a avut copii. "Am fost mereu un introvertit, stare indusă şi de aspectul fizic, prea slab pentru înălţimea mea, dar şi de viziunea excesiv de romantică pe care am avut-o asupra vieţii. Aşa a fost să fie...". Are, însă, pe cineva care-i poartă de grijă, un brăilean pe care îl consideră moştenitorul său. Împreună cu acesta îşi caută casa unde să îşi poată trăi ultimii ani înconjurat de linişte şi vecini civilizaţi. Cine le poate da informaţii despre o astfel de locuinţă, poate suna la numărul 0747991060.
Moara Violatos, o clădire de legendă
Moara Violatos a reprezentat, pentru perioada când a fost inaugurată, în 1898, o realizare de excepţie. Era cea mai mare moară pe bază de abur din estul Europei şi devenise, astfel, mândria întregii Românii. La Brăila mai existau două mori celebre, realizate tot de industriaşi şi comercianţi greci: Likiardopulos şi "Milas şi fiul". Moara fraţilor Violatos le întrecea, însă, la capitolul dimensiuni şi capacitate de producţie.
Alexandru Bunea ne-a explicat că bunicul său din partea mamei, Gabriel Violatos, şi-a început afacerile la Brăila în domeniul comerţului. Erau cinci fraţi şi au avut un magazin de stofe şi mătăsuri, pe strada Regală, colţ cu Bulevardul Cuza. "Fiecare dintre ei era responsabil cu o anumită latură a afacerii. Unul stătea la tejghea, altul se ocupa de procurarea mărfii, altul de relaţiille cu partenerii de comerţ şi aşa mai departe. Erau specializaţi pe domenii distincte, dar lucrau cu toţii în beneficiul familiei şi aşa au reuşit să-şi consolideze afacerea", ne-a spus urmaşul celebrilor
comercianţi.
