Aproape 160 de şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest de poliţiştii care au stat la pândă pe şosele. Dacă unii dintre conducătorii auto au scăpat doar cu amenzi, alţii au rămas şi fără permis. În week-end, forţele de ordine au dat o raită şi prin discoteci şi baruri pentru a-i linişti pe indivizii puşi pe scandal.
Vânătoarea de şoferi aghezmuiţi a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 22.00- 6.00. Poliţişti de la Serviciul şi Biroul Rutier au acţionat, pe străzile principale din municipiul Brăila, dar şi pe drumurile din mediul rural, pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere care au drept cauză consumul de alcool.
"Poliţiştii au constatat 8 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 5.040 de lei, 3 fiind aplicate pentru depistarea în trafic a şoferilor care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, au ridicat în vederea suspendării 3 permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare. De asemenea, poliţiştii rutieri au mai efectuat 157 de testări cu aparatele etilotest", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În zilele de sâmbătă şi duminică, poliţiştii au desfăşurat activităţi pentru prevenirea faptelor antisociale, în municipiu şi judeţ.
Poliţiştii rutieri, de ordine publică, investigarea fraudelor şi de investigaţii criminale, din cadrul poliţiei municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi rurale au acţionat în zona discotecilor şi barurilor, dar şi în pieţe şi târguri, pentru a preveni comiterea faptelor de violenţă, a actelor ilegale de comerţ şi a furturilor de pe tarabe sau din buzunare. Echipele participante au efectuat controale la 31 de societăţi comerciale cu profil comerţ, discotecă, cafe-bar şi jocuri mecanice, 18 întreprinderi individuale, 11 asociaţii familiale şi 15 producători particulari. Au fost legitimate 154 de persoane, 56 fiind controlate corporal sumar, fiind verificate în trafic şi 57 de autovehicule. Poliţiştii au constatat 41 de contravenţii, pentru care s-au dat amenzi în valoare totală de 10.580 de lei, cele mai multe - 24 - fiind aplicate conform Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Şoferi certaţi cu legea
Duminică seara, poliţiştii l-au identificat pe Eugen G. (44 de ani), din Brăila. De băut ce era, acesta a pierdut controlul autoturismul "Dacia Logan", condus pe bulevardul Dorobanţilor. Într-o curbă la stânga, şoferul a pierdut controlul asupra maşinii şi a lovit două maşini staţionate. Potrivit poliţiştilor, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat 1,10 mg/l alcool pur.
Tot duminică, rutieriştii l-au depistat pe Georgică E. (25 de ani), din comuna Tufeşti. El conducea autoturismul "Dacia", pe DJ 212, pe raza localităţii de domiciliu, fără a poseda permis de conducere. Mai mult, cel în cauză era şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,26 mg/l. Cei doi şoferi s-au ales cu dosare penale, conform Codului penal.