* aceştia au întreprins, ieri, o acţiune cu ocazia Zilei Fără Maşini, separată de cea organizată de autorităţile locale * alături de mişcarea Masa Critică Brăila, aceştia au făcut un tur al zonei centrale a oraşului, pe biciclete
După vizita recentă a fostului candidat al Uniunii Salvăm Bucureştiul pentru Primăria sectorului 1, Clotilde Armand la Brăila, reprezentanţii Uniunii Salvăm România din oraşul nostru îşi fac în sfârşit simţită prezenţa. Aceştia au întreprins, ieri, o primă acţiune la nivelul municipiului, cu ocazia Zilei fără Maşini. Mai exact, grupul de simpatizanţi ai USR Brăila au organizat un traseu de biciclete, mergând pe Bulevardul A. I. Cuza, centrul vechi al oraşului şi apoi pe Calea Călăraşilor. Alături de aceştia au participat şi un grup de biciclişti de la mişcarea Masa Critică Brăila.
Reamintim că, ieri, a fost Ziua fără Maşini şi în urma unei iniţiative a Primăriei Municipiului, în locul automobilelor, tronsonul dintre Calea Călăraşilor şi Str. Şcolilor s-a aflat la dispoziţia a sute de copii, care au încărcat asfaltul de desene şi s-au întrecut cu biciclete şi role.