Urmărită general scoasă din ascunzătoare de poliţiştii locali | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Urmărită general scoasă din ascunzătoare de poliţiştii locali

Brăileanca Dalia Petrica Ion, de 28 de ani, dată în urmărire generală, a fost prinsă, ieri, pe raza municipiului, de agenţi ai Poliţiei Locale şi predată Serviciului de Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Individa se sustrăgea unei pedepse cu închisoarea de un an şi şase luni, pentru furt calificat, emisă de Judecătoria Brăila. După ce li s-a solicitat sprijin din partea Poliţiei Naţionale, poliţiştii locali au reuşit relativ uşor să îi dea de urmă deoarece ocupaţia ei principală este cerşetoria. "Agenţii noştri cunosc destul de bine grupurile de cerşetori de pe raza municipiului. Am obţinut informaţii prin metode specifice şi am găsit-o în locul unde se ascundea", ne-a declarat Traian Jipa, directorul Poliţiei Locale Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro