Urmărire cu focuri de armă în zona localităţii Viziru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Urmărire cu focuri de armă în zona localităţii Viziru

* în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţişti ialomiţeni au făcut semn de oprire unei autoutilitare înmatriculată în Marea Britanie * şoferul a luat-o la goană spre Brăila, însă poliţiştii au pornit în urmărire *  pe raza localităţii brăilene Viziru au intervenit în sprijin poliţiştii IPJ BR,  conducătorul auto suspect intrând în autospeciala de politie și răsturnându-se * poliţiştii ialomiţeni au executat 13 focuri de armă, conform procedurilor legale în vigoare, dar nicio persoană nu a fost  rănită.

 

 

Focuri de armă în localitatea Viziru, pentru oprirea din drum a unui şofer care conducea o autoutilitară înmatriculată în Marea Britanie şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor ialomiţeni. S-a pornit în urmărirea şoferului, iar în judeţul Brăila acesta a fost prins, fiind executate şi 13 focuri de armă, conform legii.

Astfel, la data de 24 noiembrie, ora 1.30, polițiștii Secției 5 Politie Rurală Viziru au fost sesizați de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița să le acorde sprijin, întrucât o autoutilitară, înmatriculată în Marea Britanie, nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat pe raza județului Ialomița. Asta după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o patrulă din cadrul Serviciului Poliţiei Rurale 2 Griviţa formată din doi agenţi de poliţie, Robert I. (promoție 2018) şi Adrian D. (promoție 2016) au făcut semnal regulamentar de oprire la o autoutilitară, însă aceasta nu a oprit.

 

Poliţiştii au plecat în urmărirea acesteia din localitatea Traian, aflată la limita cu judeţul Brăila, spre localitatea brăileană Viziru, ocazie cu care au făcut uz de armă. S-au executat în plan vertical dar şi către roţile autoturismului un număr de 13 cartușe. Pe raza localităţii Viziru au intervenit în sprijin și poliţiştii de la IPJ Brăila. Conducătorul auto suspect a intrat în autospeciala de poliție și s-a răsturnat în afara carosabilului. Doi bărbați au încercat să fugă dar au fost prinși, iar șoferul a rămas încarcerat in dubiţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, insp. Laura Belciugan, urmărirea a continuat pe raza comunei Viziru, pe DE 584. „La ieșirea din localitate, șoferul autoutilitarei în cauză, deși a observat că una dintre autospecialele de poliție, ce aparținea I.P.J Brăila,  avea semnalele luminoase și acustice în funcțiune și se angajase în depășirea sa, a virat stânga, cu intenție, și a lovit autospeciala de poliție. În urma impactului, șoferul urmărit a pierdut controlul asupra vehiculului și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe câmp.  A rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoutilitarei, un bărbat  în vârstă de 46 de ani, din județul Buzău, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”.

În vehicul se mai aflau doi pasageri, ambii din  județul Buzău, care au fost conduși la sediul Poliției pentru audieri. De la IPJ Brăila ni s-a confoirmat faptul că, pe parcursul activității de urmărire, polițiștii ialomițeni au executat 13 focuri de armă, conform procedurilor legale în vigoare, nicio persoană nefiind rănită.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, distrugere și  vătămare corporală din culpă, sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței.

         

         

         

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro