Urmăriți la nivel național pentru proxenetism. Doi condamnaţi au fost încarceraţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Urmăriți la nivel național pentru proxenetism. Doi condamnaţi au fost încarceraţi

* poliţiştii au prins doi bărbați  pe numele cărora Tribunalul Brăila a emis mandate de executare a pedepsei închisorii de 3 ani și 8 luni, respectiv de 5 ani şi 5 luni, pentru  infracțiunile de constituire în grup infracțional organizat și proxenetism

 

 

 

Doi bărbaţi condamnaţi pentru infracţiuni de proxenetism au ajuns în spatele gratiilor.

În ziua de 13 aprilie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au dus la îndeplinire două mandate de executare a pedepsei închisorii.

Astfel, pe raza municipiului Brăila au fost depistaţi doi bărbați, în vârstă de 36 de ani și 46 de ani, din Brăila, urmăriți la nivel național, pe numele cărora Tribunalul Brăila a emis mandate de executare a pedepsei închisorii. Aceştia au fost condamnați la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni, respectiv de 5 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de constituire în grup infracțional organizat și proxenetism.

Ambii au fost încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro