UPDATE: Bărbatul care a încălcat ordinul de protecţie nu scapă de arest | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

UPDATE: Bărbatul care a încălcat ordinul de protecţie nu scapă de arest

UPDATE: Astăzi, judecătorii Tribunalului Brăila au respins ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Geani D. împotriva măsurii de arestare preventivă dispusă în şedinţa de cameră de consiliu din data de 26 august de Judecătoria Brăila. Asta înseamnă că bărbatul acuzat de încălcarea ordinului de protecţie râmâne la arest pentru o lună de zile, după cum a dispus prima instanţă.

Obişnuit să îşi bage în sperieţi fosta soţie, în ciuda ordinului de protecţie dispus de instanţă, brăileanul de 28 de ani, arestat în data de 26 august, vrea să fie liber. După ce a ajuns în spatele gratiilor, acesta a formulat contestaţie împotriva măsurii primei instanţe. Cauza a ajuns la Tribunalul Brăila iar astăzi, 1 septembrie, judecătorii vor decide dacă suspectul poate sau nu să fie liber.
Potrivit anchetatorilor, acelaşi individ a mai făcut scandal la locuinţa soţiei, din cartier Obor, încălcând ordinul de protecţie, şi la începutul lunii august. Atunci larma a fost şi mai mare.
La data de 1 august, soţia bărbatului a sesizat telefonic la poliţie faptul că acesta a încălcat ordinul de protecţie, prin aceea că se afla la uşa apartamentului ei şi îi cerea, prin strigăte şi larmă, să iasă din locuinţă. Poliţiştii chemaţi la faţa locului au stabilit atunci că bărbatul a încălcat un ordin dispus de către Judecătoria Brăila, la data de 22 iulie 2016, prin care era obligat să păstreze o anumită distanţă faţă de reclamantă, de copiii minori şi locuinţa acesteia. Tânărul a ajuns la sediul Poliţiei Municipiului şi s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, faptă prevăzută şi pedepsită prin Legea 217/2003, republicată, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Ulterior, faţă de tânărul respectiv, procurorul de caz a dispus, la data de 04 august, extinderea cercetărilor cu privire la nerespectarea obligaţiilor impuse prin ordin de protecţie, faţă de el fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 zile. Asta nu l-a liniştit însă iar săptămâna trecută a decis să îi facă, din nou, o vizită fostei consoarte. Prima instanţă l-a trimis însă la arest pe cel acuzat. "Admite propunerea Parchetului de pe lângă Jud. Brăila. Dispune înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul D. Geani cu măsura preventivă a arestării preventive", este soluţia dată de Judecătoria Brăila.
Reamintim că, în seara zilei de joi, 25 august, în jurul orei 21.00, o brăileancă de 45 de ani a sesizat, prin apel la 112, poliţia, pe motiv că fostul soţ al fiicei sale se afla la scara blocului unde locuieşte aceasta. Prin decizia instanţei, bărbatul fusese obligat să nu ia legătura în niciun mod cu femeia, nici măcar prin telefon.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro