Ungureanu: Dispreţuiesc agresivitatea ascunsă în discursul politic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ungureanu: Dispreţuiesc agresivitatea ascunsă în discursul politic

Într-o declaraţie de presă rostită după un dejun oferit în onoarea preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, premierul Ungureanu a spus că tipul de discurs rostit de oficialul European "este discursul care trebuie să fie auzit într-o ţară membră a UE", un discurs care "consideră că dialogul este rădăcina acţiunii morale în politică, iar acţiunea politică se orientează către viziune şi nu către rezolvarea lucrurilor mărunte".
"Şi dumneavoastră, ca şi mine, dispreţuim agresivitatea ascunsă în discursul politic", i s-a adresat Ungureanu oficialului european, amintind că, din păcate, "şi violenţa şi discursul politic sunt încă probleme reale în Europa".
"România în care cred eu este o Românie în care nu există populism, unde nu există tendinţe xenofobe, unde UE înseamnă principiu şi morală. Dar acelaşi lucru mi-l doresc şi de la celelalte state ale UE. Uniunea are nevoie de o nouă şansă, credem că este necesară menţinerea coeziunii în cadrul Uniunii şi să redescoperim sensul solidarităţii politice în cadrul UE", a mai arătat în context şeful Executivului de la Bucureşti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro