• DSP Brăila a verificat calitatea apei din piscine • rezultatele nu au indicat prezența bacteriei E.Coli, însă au fost depistați alți parametri peste limitele normale, probleme care au fost ulterior remediate, potrivit inspectorilor sanitari • aceștia au controlat 10 piscine și au efectuat până acum 45 de analize
Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brăila au desfășurat în această vară mai multe controale la piscinele din Brăila. În principal, s-au verificat parametrii fizico-chimici și bacteriologici ai apei, dar și respectarea măsurilor igienico-sanitare la unitățile de alimentație publică din incinta locațiilor de agrement. Rezultatele au indicat absența bacteriei Escherichia coli (E.Coli) în apa recoltată, o veste bună atât pentru clienții piscinelor, cât mai ales pentru patronii acestora, care au scăpat de amenzi. Alți parametri, în schimb, nu au ieșit corespunzători, însă potrivit DSP Brăila, problemele au fost remediate la scurt timp după informarea inspectorilor. Conform aceleiași surse, la nivelul județului Brăila este controlat un număr de 10 piscine, în baza unor contracte de monitorizare a apei de îmbăiere cu recoltare de apă bilunar. În acest sens, mai precizează DSP Brăila, s-au efectuat până acum 45 de analize. ”Parametrul E.Coli nu a fost înregistrat ca parametru neconform. Pentru parametrii înregistrați neconformi au fost informați administratorii de piscine prin adrese. Au fost respectate măsurile recomandate pentru a aduce la valoarea admisă parametrii. La recontrol toți parametrii au ieșit conformi”, a transmis, pentru cotidianul ”Obiectiv”, directorul Direcției de Sănătate Publică, Gabriel Ciochină.
La începutul acestei luni, la malul mării, în zona plajelor neamenajate din localitățile Vadu și Corbu, inspectorii DSP Constanța au recomandat turiștilor să evite îmbăierea, din cauza E.Coli, o bacterie care poate duce la infecții ale tractului urinar, boli respiratorii sau chiar pneumonie, după cum avertizează medicii. De vină pentru această situație poate fi și lipsa toaletelor publice, cred specialiștii.