Un vânător brăilean a împuşcat ilegal doi mistreţi, fără a avea autorizaţie de vânătoare pe fondul unde se aflau animalele. Bărbatul, deţinător legal al armei de vânătoare, a împuşcat mistreţii în timp ce se afla în autoturismul său. El a fost prins în flagrant de oamenii legii şi reţinut, iar porcii pe care îi împuşcase şi arma de vânătoare i-au fost confiscate.
Astfel, la data de 3 noiembrie, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat, împreună cu reprezentanţi ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Brăila, pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de braconaj cinegetic. Cu această ocazie, la ora 16.30, a fost identificat brăileanul Gheorghe C. (51 de ani), care, aflându-se în autovehiculul său, a făcut uz de armă letală, fără drept, împuşcând doi porci mistreţi pe fondul de vânătoare nr.5 "Lunguleţu". "Din cercetări s-a stabilit că cel în cauză este deţinător legal al armei de vânătoare marca ZB, de calibru 12 mm, însă nu deţinea autorizaţie de vânătoare pe respectivul fond, la specia mistreţ", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.
Cele două cadavre de porc, arma de vânătoare, un cartuş şi trei tuburi au fost ridicate, iar autoturismul indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor. Vânătorul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila. El a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de armă letală, fără drept, şi vânătoare fără autorizaţie de vânătoare legală, conform Legilor 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor, şi 407/2006, a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic.