După ce a băut bine, un bărbat de 60 de ani, din comuna Bărăganul, a ieşit cu tractorul pe şosea, însă a ajuns pe mâna poliţiştilor. Asta după ce a evitat o căruţă şi a răsturnat remorca tractorului.
Joi, la ora 14.50, lucrătorii de la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru au fost sesizaţi despre faptul că, pe DJ 211 B, a avut loc o tamponare.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat din Bărăganul, care conducea tractorul cu remorcă, ansamblu neînmatriculat, a evitat o căruţă, care venea din sens invers, a virat brusc şi a răsturnat remorca. În urma testării cu aparatul alcooltest, poliţiştii au aflat de ce nu a mai putut tractoristul să stăpânească autovehiculul. Acesta avea 1.51 mg/l alcool pur în aerul expirat, drept pentru care fost condus la Centrul Medical de Permanenţă al oraşului Însurăţei, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a gradului de alcoolemie. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi tractarea unei remorci neînmatriculate pe drumurile publice sau cu număr fals de înmatriculare.