Skip to main content

Un tinar s-a aruncat in fata trenului

La circa 35 de ani, si-a luat viata, fara nici o explicatie. Ieri dimineata, in apropierea trecerii peste calea ferata din Cartierul Lacu Dulce, un tinar (neidentificat - n.r.) s-a aruncat in fata unui tren, fiind omorit pe loc. Garnitura i-a sfarimat capul, facindu-l de nerecunoscut, iar bicicleta acestuia a fost tirita circa 200 de metri, pe sine. Totul s-a intimplat putin dupa ora 7, cind barbatul a fost vazut stind minute in sir cu bicicleta in imediata apropiere a liniei. Martorii spun ca, numai cu citeva clipe inainte ca un marfar, care se indrepta catre Lacu Sarat, sa treaca prin dreptul lui, barbatul s-a aruncat pe linie, cu tot cu bicicleta. Mecanicul nu a mai putut sa-l evite, chiar daca a frinat brusc. Garnitura l-a zdrobit pur si simplu. Oamenii spun ca era imposibil ca victima sa nu fi auzit trenul, dat fiind ca acesta suiera de la mare distanta. "Am vazut bine cind l-a lovit si pe urma, trenul a mai mers vreo 200 de metri, inainte de a se opri. Nu mi-am dat seama ce voia sa faca, daca dorea sa treaca linia sau sa se arunce inaintea trenului, dar de vazut, sigur l-a vazut!", ne-a spus un martor. "Cred ca s-a suparat pe cineva la serviciu, sau acasa, cine stie, ca n-avea cum sa nu vada marfarul. Era tinar, avea 30 si ceva de ani, daca era un batrin, hai sa mai zici, nu vedea, nu prea avea putere in picioare. Dar asa tinar, nu cred!", ne-a mai spus o femeie.
Un bilet de adio nesemnat, plin de singe, gasit in mina barbatului, i-a facut pe anchetatori sa mearga pe varianta sinuciderii. Pe bilet scria: "Va rog sa ma iertati, Dumnezeu sa ma ierte!", fara nici o semnatura sau vreo informatie, de identificare. "Din primele indicii, rezulta ca barbatul a avut intentia de suicid, avind in vedere declaratia mecanicului de locomotiva si un bilet gasit asupra decedatului. Continuam cercetarile, pentru a stabili exact care au fost cauzele decesului", ne-a declarat la fata locului ag. Bogdan Voda, sef post TF Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati pe facebook.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

Comentarii

 
 

INFORMAŢII CONTACT

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro

 

Director general: Monica Paraschiv

Director: Silvia Preda

Şef departament publicitate: Sorin Preda

Redactor Şef: Florentin Coman

Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu