Un tânăr șofer din Zăvoaia, care nu avea permis, i-a mințit pe polițiști cu identitatea altei persoane | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un tânăr șofer din Zăvoaia, care nu avea permis, i-a mințit pe polițiști cu identitatea altei persoane

în week-end, polițiști din Viziru au oprit în trafic un tânăr de 20 de ani, din comuna Zăvoaia, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu • acesta a comunicat verbal datele personale, însă polițiștii au constatat că tânărul nu corespunde ca fizionomie cu persoana verificată ale cărei date le-a comunicat • s-a stabilit că tânărul în cauză nu deține permis de conducere

 

Un tânăr șofer din Zăvoaia, oprit pentru control de polițiști, s-a prezentat ca fiind o altă persoană. Numai că polițiștii au făcut verificări și au stabilit că cel oprit nu avea permis. El s-a ales cu dosar penal.

În noaptea de 19 noiembrie, la ora 23:05, polițiști din cadrul Secției 5 Poliției Rurală Viziru au oprit în trafic un tânăr de 20 de ani, din comuna Zăvoaia, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu. Polițiștii i-au solicitat documentele personale și cele ale autoturismului, însă acesta le-a înmânat doar pe cele ale autovehicului, iar datele personale le-a comunicat verbal. “În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul nu corespunde ca fizionomie cu persoana verificată ale cărei date le-a comunicat, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare, stabilindu-se că tânărul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Tot cu dosar penal s-a ales și un tânăr mopedist în vârstă de 15 ani. La data de 19 noiembrie, în jurul orei 20:45, polițiști din cadrul Secției 2 Poliției Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe tânărul din Brăila, în timp ce conducea un moped pe raza localității Mărașu. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul este neîregistrat. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro