Mergi la conţinutul principal

Un sprijin pentru absolvenţii care caută locuri de muncă

Complexul balnear "Turist" de pe malul Lacului Sărat găzduieşte, începând de ieri, un seminar de instruire, în cadrul proiectului "Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional al Regiunii de Dezvoltare Sud-Est (CRSE)". Proiectul respectiv este finanţat din Fondul Social European, a demarat în septembrie 2009 şi este prevăzut să se deruleze pe durata a 24 de luni. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est colaborează, pentru implementarea sa, cu Confcomercio Verona, membră a Uniunii Regionale pentru Comerţ, Turism şi Servicii din regiunea Veneato, Italia.

Obiectivul proiectului constă în consolidarea capacităţii instituţionale a CRSE, pentru îmbunătăţirea corelării ofertei învăţământului profesional şi tehnic, precum şi a celui universitar, cu cererea pieţei muncii. Altfel spus, CRSE îşi propune să contribuie la o mai bună comunicare între absolvenţi şi angajatori.

Activităţile de instruire ale grupului ţintă, începute ieri la aşezământul de lângă Lacu Sărat, sunt prevăzute să dureze până mâine, 29 ianuarie. La discuţii participă 33 de persoane, membri ai Consorţiului Regional şi reprezentanţi ai Inspectoratelor Şcolare Judeţene din Regiunea Sud-Est, ai Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ai Comitetelor Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social în Formare Profesională, ai Consiliilor Judeţene şi ai universităţilor reprezentative din regiune.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro