Potrivit procurorului care a coordonat ancheta, in noaptea de 28/29 octombrie 2005, in jurul orei 1.00, recidivistul Iulian Caraghiozu - care a mai facut scandaluri publice -, s-a pus pe baut la restaurantul "Edy's", desi era deja ametit de alcool. Aflat la una din mesele de la etaj, invinuitul a intrat la un moment dat in conflict cu ospatarul Traian A., aplicindu-i acestuia un pumn in figura. Victimei i-au fost necesare 7 zile de ingijiri medicale. In timpul scandalului care a urmat, a fost agresata si ospatarita Aurora Loredana P. (2 zile de ingrijiri medicale). Procurorul Constantinoiu relateaza: "Invinuitul a inceput sa arunce cu sticle si cu pahare pe jos, timp in care profera cuvinte obscene la adresa consumatorilor. Personalul localului a incercat sa-l linisteasca, dar invinuitul a continuat sa se manifeste violent, motiv pentru care o parte din consumatori au parasit localul, unii fara sa mai plateasca".
In aceste imprejurari, a fost sesizata politia, scandalagiul alegindu-se cu o amenda contraventionala de 2 milioane de lei. Chiar si asa, Caraghiozu a refuzat, initial, sa paraseasca localul. Firma care administreaza restaurantul "Edy's" a solicitat despagubiri de 20 de milioane de lei ROL, suma fiind achitata pe parcursul derularii anchetei penale. Pe 8 martie 2006, inculpatul a parasit tara, cu o destinatie necunoscuta, el urmind a fi judecat in contumacie.