Un nou val de viroze la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un nou val de viroze la Brăila

Temperaturile oscilante din ultima perioadă au aglomerat unităţile spitaliceşti de pe plan local. Medicii brăileni au înregistrat în ultima săptămână un număr neobişnuit de mare de viroze, zeci de copii fiind internaţi în spital. Îngrijorător este şi faptul că tot în această perioadă a crescut alarmant şi numărul cazurilor de pneumonii. Aşa se face că au fost depistaţi cu infecţie la plămâni peste 200 de brăileni.
Ultimul raport de evoluţie locală a infecţiilor respiratorii, întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Brăila, arată că în săptămâna 19-26 ianuarie au căzut victime ale bolilor de sezon 584 de brăileni, dintre care 371 au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii (IACRS), 21 cazuri necesitând spitalizare. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la copiii între 2-4 ani şi 5-14 ani.
De asemenea, furnizorii de servicii medicale din teritoriu au raportat la DSP Brăila şi 213 cazuri de pneumonii, dintre care la 40 de persoane s-a impus internarea. Cei mai afectaţi au fost copiii de până la un an şi cei cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani.
"Numărul cazurilor este în creştere faţă de săptămâna anterioară celei raportate, când au fost înregistrate în evidenţele medicilor 209 de IACRS cu 11 internări şi 115 cazuri de pneumonii cu 45 de spitalizări", a precizat dr. Andreia Gavrilescu, purtător de cuvânt Direcţia de Sănătate Publică Brăila. Medicii dau asigurări că, în continuare, la Brăila, nu a fost sesizat niciun caz de gripă.
Până în prezent, numărul total de vaccinări antigripale efectuate la nivel de judeţ este de 11.714, din care 2.849 au fost administrate la bolnavi cronici, 2.462 la personal sanitar, 592 la asistaţi social şi 5.811 la persoane peste 65 de ani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro