Erivedge este destinat tratării pacienţilor adulţi al căror cancer de piele - carcinom bazocelular - este avansat, dar care nu sunt candidaţi potriviţi pentru o intervenţie chirurgicală sau pentru un tratament radiologic.
Acest medicament se adresează şi pacienţilor al căror cancer de piele s-a extins la alte părţi ale organismului (formând metastaze), se precizează în comunicatul emis de FDA.
Erivedge este primul tratament aprobat de FDA pentru a trata carcinoamele bazocelulare metastazate, a subliniat această agenţie federală americană, care a avizat favorabil acest medicament în urma unei proceduri accelerate, pentru ca pacienţii să îl poată folosi cât mai repede posibil.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.