• acesta începe pe 11 martie • se pot înscrie tineri, băieți și fete, care au împlinit 16 ani și au înălțimea de cel puțin 1,70 metri, respectiv 1,65 metri
Conform tradiției din ultimii ani, Comisia județeană de arbitri din cadrul Asociației Județeane de Fotbal Brăila (A.J.F.) organizează, începând cu data de 11 martie 2024, ora 16.00, la sediul său de la Sala Polivalentă, cursuri gratuite de formare a arbitrilor de fotbal.
Se pot înscrie tineri, băieți și fete, care au împlinit 16 ani și au înălțimea de cel puțin 1,70 metri, respectiv 1,65 metri, iar greutatea proporțională cu înălțimea.
Informații suplimentare se pot obține la sediul AJF Brăila, în fiecare zi, între orele 9.00 și 15.00.
“An de an organizăm cursuri de formare a arbitrilor de fotbal. La acest curs, care începe pe 11 martie, se pot înscrie tineri, care doresc să devină arbitri de fotbal. Cursurile sunt gratuite.”, ne-a precizat Teodor Grozea, președintele Comisiei Județene de Arbitri Brăila.