În bugetul municipiului pe anul în curs a fost votată, la iniţiativa consilierului local Ionel Alexandru, alocarea a 100.000 lei pentru realizarea unui studiu de fezabilitate privind refacerea obeliscului care a existat cândva în Parcul Monument. În principiu, după cum ne-a explicat iniţiatorul acestui proiect, cu banii respectivi se vor face studiile pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice aferente realizării ansamblului statuar. Construirea efectivă a monumentului, exact în forma în care exista el în urmă cu peste o sută de ani, ar urma să fie prinsă într-o finanţare europeană mai amplă, ce va viza reabilitarea acelei porţiuni din parc care nu a fost prinsă în proiectul derulat în urmă cu doi ani. Reamintim că mare parte din parcul Monument a beneficiat de o investiţie de 7,5 milioane de lei. Lucrările, finalizate în 2014, s-au axat pe toaletarea copacilor şi reasfaltarea aleilor, nefiind luată în calcul atunci şi refacerea vechiului monument.
Puţini dintre locuitorii de astăzi ai Brăilei ştiu de la ce vine denumirea celui mai mare parc de pe raza oraşului. Din păcate, doar istoricii sau brăilenii pasionaţi de istorie cunosc faptul că, pe vremuri, aici a fost ridicat un impunător monument din piatră şi oţel, dedicat victoriei împotriva turcilor care au ocupat, vreme de trei secole, cetatea Brăilei. Concret, este vorba despre monumentul apărut după războiul ruso-turc din 1828, ce a dus la eliberarea cetăţii Brăilei de sub ocupaţia otomană. Legenda spune că edificiul a fost ridicat acolo unde o ghiulea turcească a căzut lângă ţarul Nicolae I, care inspecta fortificaţiile în timpul asediului trupelor ruse asupra cetăţii. După război, în perioada 1833 - 1834, ruşii victorioşi, care au administrat pentru o vreme Brăila, au amplasat un impunător monument în acel loc aflat, în perioada respectivă, la câţiva kilometri distanţă de oraşul propriu-zis. Astfel, pe o colină de pământ a fost aşezat un obelisc străjuit de patru tunuri capturate de la turci. Într-un inventar trimis, în februarie 1835, de magistratul Brăilei către Marea Dvornicie a Ţării Româneşti, se precizează că monumentul se compune din următoarele „materialuri": piatră mare în patru colţuri, înaltă, la vârful căreia se află o cruce de aramă, patru vulturi cu capete de aramă vopsite cu negru-verde, patru coroane, patru tunuri aşezate la câte patru colţuri ale monumentului etc.
Treptat, pe parcursul secolului XIX, odată cu extinderea oraşului, în jurul monumentului realizat de ruşi au fost plantaţi copaci şi s-au amenajat alei, formându-se treptat astfel un parc foarte îndrăgit de brăileni. Din păcate, vechiul monument a fost distrus complet în timpul Primului Război Mondial de către turcii care, alături de germani, au intrat în oraş ca forţă de ocupaţie. Gestul a reprezentat o răzbunare pentru înfrângerea care i-a făcut să piardă controlul asupra raialei Brăilei. Ca să fie totul complet, turcii au repatriat şi cele patru tunuri pe care le pierduseră ca pradă de război în 1828 şi care, vreme de aproape un secol, fuseseră parte integrantă a monumentului atât de apreciat de brăilenii acelor vremuri.
Rămâne de văzut acum ce finalitate va avea cheltuirea celor 100.000 lei pe studiile de fezabilitate necesare refacerii monumentului în forma sa originală şi când anume va începe refacerea propriu-zisă.