Mergi la conţinutul principal

Un jandarm cu simțul datoriei i-a stricat planurile unui hoț care acționa ziua în amiaza-mare

Un  jandarm aflat în timpul liber a reușit să prindă un hoț care tocmai jefuise o femeie pe stradă. Individul a fost predat Poliției, pentru cercetări.  ”Sâmbătă, 21 august a.c., ora 12:00, Calea Galați, în apropierea bisericii "Sfântul Ioan" din municipiul Brăila. O femeie începe să strige după ajutor. Doar ce-i fusese smulsă geanta din mână. Individul, nu prea mare la înălțime, o ia la fugă printre trecători, în încercarea de a se face nevăzut. În același timp, o mașină oprește rapid pe dreapta, șoferul coboară în viteză și îi ia urma individului ce-și însușise bunul. Reușește să-l prindă și îl imobilizează, după care cere ajutorul organelor abilitate. Bărbatul ce a împiedicat furtul este plt.maj. Dumitraşcu Daniel, unul dintre colegii noștri din cadrul Jandarmeriei Brăila. Se afla în timpul liber... Felicitări, Daniel, pentru spiritul civic! Cât despre autorul furtului, acesta a fost preluat de un echipaj de poliție pentru luarea măsurilor legale”, a transmis Jandarmeria Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro