• la data de 31 octombrie, polițiștii brăileni l-au identificat pe bărbatul care comisese furtul din Ianca în luna aprilie
Identificat de polițiști pentru furt calificat. Un ialomițean a furat trei drujbe de la o societate din orașul Ianca.
La data de 31 octombrie, polițisti din cadrul Poliției Orașului Ianca, în urma activităților desfășurate, au identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Ialomița, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. “În fapt, la data de 10 aprilie, în jurul orei 11:30, bărbatul ar fi sustras trei drujbe electrice ce se aflau expuse pe un stand în fața unei societăți comerciale, pe raza orașului Ianca”, au precizat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Polițiștii efectuează în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.