* la data de 6 octombrie, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Mamaia * impactul s-a produs între două autoturisme, iar unul dintre vehicule a fost proiectat într-un stâlp de înaltă tensiune * a rezultat decesul conducătorului autoturismului proiectat în stâlp, în vârstă de 32 de ani, din Brăila
Un brăilean şi-a pierdut viaţa după ce maşina în care se afla s-a înfipt într-un stâlp, în staţiunea Mamaia. La data de 6 octombrie, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Mamaia.
Potrivit presei constănţene, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa s-a transmis faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, iar în urma coliziunii, unul dintre vehicule a fost proiectat într-un stâlp de înaltă tensiune.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului proiectat în stâlp, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Brăila.
În comunicatul transmis de IPJ Constanţa se arată că, în data de 6 octombrie, în jurul orei 13.15, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea accidentului. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că, în urma impactului între două autoturisme, una dintre maşini a ajuns în stâlp, iar şoferul brăilean a murit.
În cauză a fost întocmit un dosar penal.