Un bătrân şi-a găsit sfârşitul după ce s-a urcat pe hambar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un bătrân şi-a găsit sfârşitul după ce s-a urcat pe hambar

Victima de 78 de ani nu a mai scăpat cu viaţă în urma căzăturii. Personalul medical de la Ambulanţă ajuns la faţa locului nu a mai avut cum să îl ajute pe bătrân, care era deja decedat. "Este solicitată ambulanţa, care în momentul ajungerii la caz, din păcate, nu poate să mai facă nimic, doar să constate decesul. Ambulanţa este de tip C2 cu medic", ne-au informat surse din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro