* incidentul s-a produs vineri și a fost nevoie de intervenția jandarmilor care l-au potolit pe bărbatul pus pe făcut rău
Un brăilean și-a vărsat nervii pe geamurile de la scara blocului. Potrivit informațiilor transmise de la Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, în data de 14 mai, în jurul orei 18:20, un bărbat a sesizat prin apel 112 faptul că o persoană de sex masculin a spart geamurile ușii de acces într-o scară de bloc situat la intersecția Bulevardului Dorobanților cu str. 1 Decembrie 1918 din municipiul Brăila. La locul indicat a fost direcționat un echipaj de jandarmi care a identificat persoana în cauză, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 41 ani. “Întrucât acesta prezenta plăgi tăiate la membrele superioare, la fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijirile medicale necesare. Jandarmii au întocmit actele premergătoare urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 253 din Codul Penal”, au transmis reprezentanții IJJ Brăila.
În perioada 14 – 16 mai, lucrătorii IJJ Brăila au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.850 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și ale Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au fost 17 sancțiuni aplicate conform Legii 61/1991 republicată, cuantumul acestora fiind de 6.350 lei. Duminică, la ora 18.00, un brăilean de 41 ani a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 lei, deoarece a provocat scandal la o adresă din municipiul Brăila. Tot la data de 16 mai, ora 20.25, un bărbat de 43 ani a fost sancționat cu amendă în valoare de 200 lei, deoarece, aflat într-o stare vădită de ebrietate, a adresat cuvinte și expresii jignitoare trecătorilor în zona Bl. G10, pe Aleea Policlinicii.
Potrivit jandarmilor, alte 18 sancțiuni contravenționale (6 amenzi și 12 avertismente scrise), în valoare totală de 5.500 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În data de 14 mai, în jurul orei 14.25, cu ocazia acțiunilor de verificare a persoanelor izolate/carantinate la domiciliu, un brăilean de 26 ani a fost sancționat contravențional de către un echipaj de jandarmi cu suma de 2.000 lei pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, întrucât acesta nu a fost găsit la adresa declarată autorităților.