* procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au solicitat arestarea preventivă a inculpatului Daniel B. de 39 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, cererea fiind admisă * în perioada martie - iunie 2020, bărbatul a exercitat acte de constrângere psihică asupra fiicei sale de 11 ani și a întreținut cu aceasta relații sexuale
Tatăl violator din Șuțești. Un bărbat și-a batjocorit propria fiică, de numai 11 ani, iar procurorii l-au trimis în spatele gratiilor.
După cum se arată în comunicatul transmis la solicitarea jurnaliștilor, în data de 14 octombrie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au solicitat arestarea preventivă a inculpatului Daniel B. în vârstă de 39 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Cererea a fost admisă, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Făurei dispunând arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
”Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a urmăririi penale a rezultat faptul că în perioada martie - iunie 2020, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale și folosindu-se de ascendentul pe care îl implică relația de rudenie, acesta a exercitat acte de constrângere psihică asupra fiicei sale V.A.M., în vârstă de 11 ani, și a întreținut cu aceasta în mod repetat relații sexuale orale și raporturi sexuale la domiciliul din localitatea Șuțești, județul Brăila”, au stabilit anchetatorii.
În soluția postată pe site-ul instanței se arată că, în ședința din 14 octombrie, judecătorii au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei. S-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. Daniel, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, pe o durată de 30 de zile, de la 14 octombrie până la data de 12 noiembrie inclusiv. Se poate formula contestație împotriva măsurii.