Un bărbat a întreţinut raporturi sexuale cu nepoata | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un bărbat a întreţinut raporturi sexuale cu nepoata

În ziua de 4 ianuarie, o femeie 33 de ani, din satul Corbeni, a reclamat la Poliţie că fiica ei, de 14 ani, în perioada iulie 2008-noiembrie 2011, a fost constrânsă să întreţină raporturi sexuale de unchiul ei, de 41 de ani, din aceeaşi localitate. Poliţiştii au efectuat cercetări, minora fiind examinată medico-legal, şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi act sexual cu un minor.

La data de 19 ianuarie, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care a respins propunerea de arestare preventivă, înaintată de poliţişti. Motivul a fost că nu există indicii sau probe temeinice pentru săvârşirea infracţiunii de viol, şi a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 29 de zile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro