Ieri după-amiază, în jurul orei 17.00, un şofer brăilean s-a răsturnat cu maşina în timp ce se afla în trafic, la volanul unei "Dacii". Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, la intersecţia străzii Anton Pann cu Cms. Erou Popovici, în apropiere de strada Şcolilor, însă nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Potrivit poliţiştilor care au efectuat cercetarea la faţa locului, două maşini s-au tamponat, după ce unul dintre şoferi nu a acordat prioritate, autoturismul lovit fiind aruncat în altă maşină staţionată. Nefiind înregistrate victime, evenimentul va fi înregistrat ca şi tamponare.