Un şofer bucureştean a intrat în maşina poliţiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un şofer bucureştean a intrat în maşina poliţiei

Maşina poliţiei izbită în plin de un şofer bucureştean. Autospeciala era în misiune, pe B-dul Dorobanţilor, având semnalale acustice şi luminoase în funcţiune. Bucureşteanul aflat la volan venea pe Şcolilor şi nu a acordat prioritate la intersecţia cu Dorobanţi. 

Evenimentul rutier a avut loc ieri, la ora 14.15, şi s-a soldat doar cu pagube materiale. Potrivit poliţiştilor care au efectuat cercetarea la faţa locului, un bucureştean de 55 de ani, şofer al unui "Opel Astra", conducea autoturismul pe strada Şcolilor, dinspre B-dul Independenţei către zona cimitirului. "La intersecţia cu B-dul Dorobanţilor, şoferul nu a acordat prioritate de trecere autospecialei de poliţie, care avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, şi a intrat în coliziune cu aceasta", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Şoferul vinovat a fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
Acesta nu este singurul caz în care o maşină a poliţiei este lovită de un şofer neatent. În luna noiembrie, un gălăţean de 54 de ani, aflat la volanul unui "Volkswagen Tiguan", ce venea pe strada Griviţa, s-a înfipt în autospeciala IPJ Brăila, care circula pe strada 1 Decembrie 1918, drum cu prioritate. Accidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 12 noiembrie, la ora 05.55, vinovat fiind gălăţeanul care nu a respectat semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea!" şi a intrat în intersecţie. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a poliţistului care conducea autospeciala. Pe numele şoferului vinovat s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Avariile produse în partea din faţă a maşinii de poliţie au fost evaluate la aproximativ 15.000 de lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro