Ultimul vis al lui Fănuş Neagu s-a împlinit după moartea sa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ultimul vis al lui Fănuş Neagu s-a împlinit după moartea sa

O stranie coincidenţă a făcut ca Fănuş Neagu să treacă în lumea drepţilor chiar în ziua programată pentru recepţia lucrărilor de renovare a casei sale părinteşti de la Gradiştea. Scriitorul a murit, ieri, la 3.30, iar recepţia s-a făcut la 13.00, în prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Mija. Ieri dimineaţă, muncitorii firmei "Repavil Cons", cea care a câştigat la licitaţie lucrarea în valoare de 82.000 lei, încă mai făceau mici retuşuri. Se ştergeau geamurile, se turna o pojghiţă de beton în faţa porţii, se mai dădea cu puţină vopsea pe uşile din interior. "În principiu, lucrarea este gata, aşteptăm comisia de recepţie", ne declara, în jurul orei 12.00, George Ştefan, administratorul "Repavil Cons".
Fondurile pentru reabilitarea casei au fost alocate de CJ, din bugetul judeţului. Şantierul a fost deschis în octombrie 2010, iar în cele şase luni care au trecut de atunci clădirea a căpătat o faţă nouă. Nu s-au făcut modificări majore, structura a rămas aceeaşi, la fel cum tâmplăria ferestrelor şi uşilor a rămas aceeaşi. Ca element de noutate este faptul că pereţii interiori nu mai sunt lipiţi cu pământ, ci au fost curăţaţi şi tencuiţi cu ciment, iar pe jos s-a scos duşumeaua din plăci de PAL şi s-a făcut podea din scâduri, în toate cele şase camere. De asemenea, s-a pus tablă nouă pe acoperiş, s-a refăcut tencuiala exterioară, s-a refăcut gardul de la stradă. În curte, fosta cramă a familiei, care era foarte deteriorată, s-a dărâmat, iar în locul ei s-a zidit o cameră ce va servi drept birou administrativ viitoarei case memoriale, cu grupul sanitar aferent.

Din păcate, Fănuş Neagu n-a mai apucat să-şi vadă casa copilăriei renovată, deşi şi-a dorit foarte mult acest lucru. "Mereu suna şi întreba în ce stadiu sunt lucrările. Când vorbea la telefon cu arhitectul şef al Consiliului Judeţean, Costel Drăgan, nepotul său, mereu se interesa de casa din Gradiştea. Dacă se întâmpla să fiu şi eu lângă Drăgan, care îmi este bun prieten, îmi dădea telefonul ca să îi explic maestrului ce am făcut deja şi ce mai este de făcut", ne-a declarat administratorul "Repavil Cons".

25fanu1 Pereţii interiori au fost tencuiţi, iar pe jos s-au pus podele de scândură Ieri, după inspecţia de rigoare, comisia de recepţie a considerat că anumite lucruri puteau fi făcute mai bine. "S-a întocmit o anexă de obiecţiuni. Nu e vorba de probleme majore, ci de mici retuşuri care pot fi remediate în câteva zile. Sunt chestiuni legate de tâmplăria interioară şi de gardul de la stradă", ne-a declarat şeful comisiei, vicepreşedintele CJ Florin Mija. Acesta ne-a mai spus că se intenţionează ca, până la sfârşitul verii, să se finalizeze amenajarea interiorului casei memoriale, precum şi sistematizarea curţii. "La aranjarea exponatelor se va implica şi Muzeul Brăilei", ne-a spus Florin Mija. Specialiştii muzeului vor colabora cu Nicu Negoiţă, profesor de matematică la şcoala din Gradiştea, cel care a avut grijă în ultimii ani de casa părintească a scriitorului. În urmă cu doi ani, când renovarea clădirii era încă în stadiul de intenţie, profesorul Negoiţă ne arăta obiectele păstrate de el, pentru a servi ca exponate în viitoarea casă memorială.

Erau lucruri vechi, încărcate de nostalgia unor vremuri de mult trecute: lada de zestre a mamei lui Fănuş, leagănul său de prunc, o lampă cu sticla ciobită, un război de ţesut desfăcut în bucăţi. "Aici ar putea fi amenajată o mică secţie etnografică a viitorului muzeu. Am mai strâns şi de pe la alţi bătrâni din sat obiecte din acestea vechi, care nu se mai fac de zeci de ani", ne spunea îngrijitorul casei. Acesta spera că una dintre camerele casei va adăposti cândva o mică bibiliotecă. "E spaţiu mult aici, ar încăpea rafturi pline cu mii de cărţi", ne spunea profesorul Negoiţă, în vara anului 2009. Ieri, tulburat de vestea morţii scriitorului, profesorul nutrea speranţa că amenajarea casei memoriale va fi finalizată cât mai repede. "Cât a durat renovarea, am pus bine la păstrare toate exponatele. Abia aştept să le aducem la locul lor", spunea Nicu Negoiţă.

25fanu2 Profesorul Nicu Negoiţă strânge de câţiva ani obiecte vechi pentru amenajarea casei memoriale a scriitorului Frânturi de amintiri

Casa părintească a lui Fănuş Neagu e mare, spaţioasă, cu multe încăperi. Se cunoaşte că a locuit în ea o familie de oameni harnici. Amenajată de un etnograf priceput, ar putea rămâne o mărturie vie a lumii descrise de scriitor în paginile cărţilor sale. O lume încărcată de pitorescul cerului albastru, întins peste câmpii verzi şi sănătoase, o lume plină de esenţe tari picurate din struguri bătuţi de brumă şi scurse în vârful peniţei lui Fănuş pentru a se da eternităţii.

Acum ceva vreme, în vara anului 1997, cu mult înainte de a se pune problema unei case memoriale dedicate marelui prozator, unul dintre reporterii noştri auzea frânturi de amintiri despre copilăria scriitorului chiar de la mama acestuia. Paraschiva Neagu avea 85 de ani şi îi ducea dorul fiului său care, prins cu treburile sale importante de la Bucureşti, venea din ce în ce mai rar prin satul natal. Cităm din reportajul realizat atunci: "Cea mai pregnantă amintire a bătrânei se leagă de înscrierea la liceu a lui Fănuş. Pentru o ţărancă născută şi crescută pe malul Buzăului, călătoria până la Câmpulung Muscel, pe timp de război, a însemnat o adevărată aventură. (...) Când au ajuns în curtea liceului militar, mama s-a intimidat de domnişorii spilcuiţi cu care urma să concureze fiul său. «Mamele lor erau numai doamne bine, eu eram singura ţărancă printre ele. Când am văzut aşa, i-am zis: «Mă Fănuş, hai mamă, acasă!»... Eu lăsasem mazărea necosită, grâul nestrâns... Da' el zice: «Stai, bre, că ăştia toţi îs proşti. Să vezi cum iau eu examenul!» Am stat cu el până a dat la matematică. Apoi mi-a zis să plec acasă, că el mai are de dat examene şi se descurcă. L-am lăsat la o cunoştinţă şi m-am întors, da' am plâns tot drumul până acasă. Eu am plecat luni şi vineri m-am trezit cu el. Nici n-a intrat bine pe poartă şi a strigat: «Mămică, am reuşit!»".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro