Era doar cu câteva zile înainte de "marea trecere"... Caz rar de consecvenţă la un scriitor român: tonul vocii este acelaşi ca la primul articol din noiembrie 1906. Trecuseră 30 de ani, se consumase una dintre cele mai spectaculoase cariere literare din literatura română dar, fundamental, nimic nu se schimbase.
Dacă în articolul de debut Istrati reacţiona la violenţa şi cruzimea realului, acum, la apus de carieră, reacţiona la violenţa literaturii. Romanul lui George Orwell, cu prefaţa lui Istrati, a fost publicat la Paris, la Gallimard şi a fost în librării la puţină vreme după stingerea lui Istrati.
Această prefaţă nu e prea bine cunoscută. De fapt, a fost semnalată la noi destul de târziu, în revista "Viaţa românească", în 1881, de Marin Bucur. Ar fi trebuit să fie o prefaţă celebră, dar nu a rămas, din păcate, decât un text oarecare, ultimul sau unul dintre ultimele texte semnate de Panait Istrati.
Panait Istrati şi George Orwell, spirite îngemănate
Poate conjunctura istorică, atmosfera sumbră de la mijlocul anilor '30, atât din România, cât şi din Franţa, poate marea neînţelegere din jurul numelui scriitorului, mai ales în preajma morţii sau poate numele autorului prefaţat, care atunci nu spunea nimic nimănui, au făcut ca această prefaţă să nu fie privită cum se cuvine. E posibil ca multora să li se fi părut o ciudăţenie semnătura lui Istrati pe o prefaţă care recomanda un roman fără niciun ecou în epocă şi căruia doar capodoperele publicate de Orwell la finalul anilor '40 i-au dat o oarecare notorietate. Pentru George Orwell, scriitor ce debutase în 1933, intrarea în literatura franceză se face sub numele fast şi ocrotitor al lui Panait Istrati. Nu ştie nimeni, deocamdată, cine a avut ideea. Probabil, editorul Gaston Gallimard a crezut şi a avut dreptate că numele lui Panait Istrati pus sub o prefaţă de prezentare şi susţinere e o garanţie.
Dar dacă tânărul scriitor George Orwell l-a preferat pe Istrati pentru a-i asigura o bună intrare în literatura franceză - să nu uităm, în perioada interbelică, Parisul era centrul de stabilire a ierarhiilor literare europene - a avut o mare intuiţie. Adevărul e că Panait Istrati şi George Orwell sunt spirite îngemănate.
După 12 ani de la debutul lui Istrati cu celebrul roman "Kyra Kyralina", cititorul francez lua cunoştintă de opera unui alt scriitor care, în mod paradoxal, relua, repeta cu destin asemănător cu cel al marelui aventurier de la Dunăre. Credem că Istrati şi-a chibzuit bine gestul. Ceea ce făcuse Romain Rolland pentru el, la începutul anilor '20, avea sentimentul că trebuie să facă şi el pentru debutantul şi necunoscutul Orwell. Cel ce hotăra destinul unui tânăr scriitor era acum el. Intrase în rolul lui R. Rolland, întorcea marele dar. Nu putea trece "dincolo" fără această datorie răsplătită.
La Maxim Gorki, apropierea de Istrati era o fatalitate
Dacă ar fi să găsim o sintagmă prin care să rezumăm gestul lui Istrati, atât din articolul de debut, din 1906 cât şi din ultimul text scris după aproape trei decenii, am spune că Istrati "sare în apărarea cuiva". Acum nu mai apără omenescul ameninţat, ci vrea să apere cea mai complexă imagine a omenescului, literatura.
Dacă în primul text vocea era doar a ziaristului şi a sindicalistului, acum, în egală măsură ziaristul şi scriitorul îşi exprimă opiniile. Deşi scrisese câteva sute de articole, atât în ziarele din România, cât şi în cele din Europa, deşi publicase zece romane în limba franceză şi în limba română, deşi trăise mari înălţări şi mari prăbuşiri, tonul vocii nu i se schimbă, nu i se alterează, etimologic vorbind.
Ceea ce-l provoacă acum nu mai e o realitate socială inacceptabilă, ci o carte la fel de crudă ca şi realitatea. La început, priveşte cu ochi sever realul. Prin felul în care scrie, pare sigur pe el, căci ştie ce apără. Acum, după trei decenii priveşte cu ochi sever literatura, chiar o judecă.
Pentru un tânăr scriitor englez, căruia la 32 de ani i se traduce în limba franceză cartea de debut în care evocă viaţa sa de vagabond, cu numeroase detalii care fac trimitere la patternul unui asemenea tip de literatură, la Maxim Gorki apropierea de Istrati era o fatalitate.
Parafrazând celebra formulare a lui Romain Rolland, putem spune că Orwell este "un Gorki englez". Prefaţa lui Istrati poate fi interpretată şi ca o predare de ştafetă. Unul apune, altul urcă. Credem că, în spirit, Orwell îl continuă pe Istrati. Amândoi au trăit puţin, aproape 50 de ani. Au suferit de tuberculoză, boala sărăciei. Amândoi au avut fascinaţia exoticului, au avut acea chemare enigmatică a spaţiilor îndepărtate: Istrati a colindat prin toate ţările din preajma Mediteranei, Orwell a trăit o vreme în India.
Dacă Istrati trăieşte cu disperare politicul şi se lasă sfâşiat de ciumele secolului, Orwell are o uriaşă forţă satirică, este un Swift al secolului XX. În primăvara anului 1935, când scrie prefaţa la romanul lui Orwell, Istrati depăşise sevrajul utopiei. Vizita făcută în Rusia, la zece ani de la Revoluţie, a avut un efect invers. În loc să-i confirme iluziile, idealurile pentru care militase aproape un sfert de veac, Rusia bolşevică îl cutremură şi îl înspăimântă. Utopia văzută de departe îi părea suportabilă, acum, văzută de aproape, i se pare un domeniu al tragicului. Şi Istrati, şi Orwell sunt spirite antitotalitare, două din marile conştiinţe ale secolului. Literatura lui Alexandr Soljeniţân îi are ca predecesori. "Spovedania pentru învinşi" de Panait Istrati, "Ferma animalelor" şi "1984" de George Orwell anunţă romanele "Primul cerc" sau "Arhipelagul Gulag" ale ultimului mare scriitor rus.
"Arta literară îşi va regăsi autenticitatea sau va muri pentru multă vreme"
Dar prefaţa lui Istrati mai este importantă şi din alt motiv. Nu numai că pune în relaţie două mari conştiinţe ale secolului XX în raport cu sistemele politice totalitare ci prezintă, în subsidiar, şi o concepţie despre literatură. Într-o perioadă a marilor metamorfoze ale prozei europene, prefaţa lui Istrati la romanul "Trăgând mâţa de coadă prin Paris şi Londra" este şi o pledoarie pentru literatura "autentică", pentru literatura care evocă faptul "trăit".
La începutul anilor 30 ai secolului trecut problema autenticităţii a dezvoltat în literatura română mari polemici, stârnind chiar o "bătălie literară". Pe lângă pledoariile lui Mircea Eliade, Camil Petrescu sau Mihail Sebastian pe tema "autenticităţii" dar şi a "sincerităţii", "trăirii" sau "adevărului în artă", vocea lui Istrati aduce nuanţe noi. Dincolo de elementele tehnice specifice literaturii "autentice"- experienţă, confesiuni, jurnal - Panait Istrati aduce în proza naţională, ca element nou, european, îndârjirea cu care apără valorile ameninţate ale omenescului. Pentru Panait Istrati, romanul lui Orwell este "rarisim în vremea noastră" prin "absenţa totală de frazeologie literară". Nu există în acest roman nicio pagină din ceea ce Istrati numeşte, cu sens peiorativ, "literatură". Dimpotrivă, ceea ce laudă Istrati este "naturaleţea", "simplitatea" sau puterea de a evoca "faptul în sine", "realitatea brutală", dezbărată de orice "nerozie descriptivă sau constructivă".
Romanul lui Orwell este, pentru Istrati, un prilej de a medita la propriile concepţii despre literatură. În articolul de debut, evoca, revoltat, degradarea omenescului, acum, în pragul "marii treceri" evoca pătimaş, degradarea literaturii: "Arta literară îşi va regăsi autenticitatea sau va muri pentru multă vreme".
