• în februarie, intră banii pe cardurile sociale a 50.000 de brăileni • în anul electoral 2024, Guvernul va acorda în continuare ajutorul de 250 de lei, destinat categoriilor defavorizate, pentru alimente și/sau mese calde • în schimb, de la anul, până în 2027 inclusiv, apar unele noutăți legate atât de valoarea ajutorului, cât și de categoriilor de beneficiari • din 2025, valoarea nominală care se va aloca pe cardurile sociale va fi redusă la jumătate, iar banii se vor vira doar de două ori pe an, nu ca până acum, o dată la două luni
Beneficiarii cardurilor sociale se vor bucura și în acest an de ajutorul pentru alimente și mese calde! Programul ”Sprijin pentru România” continuă și în 2024, iar suma rămâne aceeași. Astfel, prima tranșă de bani din acest an, destinată persoanelor defavorizate va fi virată în februarie. La fel ca anul trecut, brăilenii vor primi în conturi suma de 250 de lei, la fiecare două luni. Există totuși și câteva noutăți legislative, potrivit unui reprezentant din Ministerul Muncii. Acest sprijin se va acorda pentru încă trei ani de acum încolo, doar că valoarea nominală va fi redusă. ”Sunt ceva noutăți importante legate de cardurile sociale în 2024. În primul rând, acest sprijin se va acorda până în 2027. Cum? Anul acesta, ajutorul rămâne în valoare de 250 de lei. Începând din 2025 până în 2027, suma va fi redusă la jumătate, respectiv la 125 de lei și va fi alocată la 6 luni, însemnând de două ori pe an”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Florin-Sergiu Dobrescu. De asemenea, acesta a mai precizat că începând cu anul viitor vor apărea modificări și în ceea ce privește destinația sprijinului. Concret, dacă până acum aceste carduri sociale puteau fi folosite pentru alimente și mese calde, în perioada următoare, respectiv 2025-2027, contravaloarea acestor carduri va putea fi folosită, exclusiv, pentru achiziționarea de hrană preparată, respectiv masă caldă. Asta pentru că, pe lângă acest tip de sprijin, privind tichetele sociale pe suport electronic se vor acorda și pachete cu produse alimentare, în valoare de 125 de lei, o dată la șase luni, după cum mai spune Florin Dobrescu.
Noutăți sunt și în lista de beneficiari ai cardurilor sociale, redusă la jumătate, începând cu 2025. Așadar, dacă în anul 2024 rămân aceeași beneficiari ca anul trecut, în perioada următoare, respectiv 2025-2027, tichetele sociale se vor acorda la mai puține categorii, potrivit secretarului de stat. ”Pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta de minim 65 de ani, împlinită la data prelucrării bazelor de date, care beneficiază de indemnizație socială; persoanele - copii și adulți - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016, cu modificările și completările ulterioare ”, după cum a mai precizat fostul prefect al Brăilei, acum secretar de stat, coordonator al Direcțiilor de Politici, Beneficii sociale și Servicii Sociale din cadrul Ministerului Muncii.
La Brăila, la finele anului trecut, figurau în centralizări aproximativ 50.000 de beneficiari ai cardurilor sociale.