• în fața anchetatorilor, bărbatul de 35 de ani, acuzat de omor și viol, și-a recunoscut fapta, dar nu își mai aduce aminte chiar totul • bărbatul a spus că ar fi băut cam trei litri și jumătate de bere, apoi a trecut pe lângă locuința bătrânei și s-a uitat pe geam, a văzut că este singură și a intrat peste ea • surse judiciare au precizat că, cel mai probabil, victima s-ar fi luptat cu agresorul care a batjocorit-o și a lovit-o până și-a dat sfârșitul, pe hainele ucigașului fiind descoperite fire de păr albe, ale bătrânei • anchetatorii au arătat că, în urma necropsiei, s-a stabilit că leziunile traumatice suferite de victimă, identificate pe față și corp, au avut legătură cu decesul acesteia • Tribunalul Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului în vârstă de 35 de ani
Reținut pentru omor și viol. Bătrâna din Ianca a fost ucisă de un recidivist de 35 de ani, care și-a recunoscut fapta la audieri, însă a spus că nu știe exact cum i-a adus sfârșitul femeii, întrucât era prea beat. În fața anchetatorilor, bărbatul a spus că ar fi băut cam trei litri și jumătate de bere, apoi a trecut pe lângă locuința bătrânei, a sărit gardul și s-a uitat pe geam, a văzut că este singură și a intrat peste ea. Individul a lovit-o cu pumnii, pentru a o viola, iar femeia a încercat din răsputeri să scape, dar din cauza loviturilor repetate nu a supraviețuit, mai ales că avea o vârstă înaintată. Pe hainele ucigașului au fost descoperite fire de păr albe, ale bătrânei. Hainele găsite la domiciliul individului sunt cele pe care le-a purtat atunci când a fost în casa bătrânei, acestea fiind ridicate pentru prelevarea probelor folosite în anchetă.
Anchetatorii au arătat că, în urma necropsiei, s-a stabilit că leziunile traumatice suferite de victimă, identificate pe față și corp, au avut legătură cu decesul acesteia. Marți, 9 mai, Tribunalul Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului în vârstă de 35 de ani, din orașul Ianca.
Găsită moartă în casă
După cum v-am informat în ediția online, duminică, bătrâna de 95 de ani a fost găsită decedată în locuința din Ianca, chiar de fiul său, care a anunțat Poliția. În urma cercetărilor, polițiștii l-au prins pe suspectul de omor în județul Prahova. Potrivit unor surse, este vorba despre recidivistul Constantin Mircea, care a fost eliberat condiționat în 2021, după ce fusese condamnat tot pentru o infracțiune de omor, comisă în 2013. “Admite propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Brăila. Dispune liberarea condiționată a condamnatului Constantin Mircea din executarea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 14/2014 a Tribunalului Brăila, conform mandatului de executare”, este soluția pronunțată pe 8 noiembrie 2021 la Judecătoria Brăila.
Acum, o bătrână a picat victima ucigașului. Victima a fost violată, decesul survenind în urma loviturilor primite de la atacator. “La data de 7 mai a.c., în jurul orei 13:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din Brăila, cu privire la faptul că a găsit-o pe mama sa, în vârstă de 95 de ani, din orașul Ianca, decedată în locuință, prezentând urme de violență. Cadavrul victimei a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și emiterii unor concluzii cu privire la cauzele decesului. Din primele cercetări se pare că, o persoană necunoscută ar fi pătruns fără drept în locuința femeii, unde prin întrebuințarea de violențe ar fi violat-o, după care aceasta a decedat. În urma căutărilor efectuate, polițiștii au depistat pe raza județului Prahova, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din orașul Ianca, care a fost condus la sediul poliției pentru audieri în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și viol, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila”, au precizat, ieri, reprezentanții Biroului de Presă din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.