În cadrul acestui turneu, care se va încheia azii, la Brisbane, Bon Jovi a susţinut 90 de concerte. Turneul formaţiei americane a fost urmărit de 2,1 milioane de spectatori şi a generat încasări de 205,1 milioane de dolari, potrivit bbc.co.uk.
Pe locul al doilea în topul celor mai profitabile turnee din 2013 s-a clasat turneul "The Immortal World Tour", seria de show-uri dedicate de compania Cirque Du Soleil megastarului Michael Jackson. Acest turneu a generat încasări de 157,2 milioane de dolari şi a fost urmărit de 1,4 milioane de spectatori.
Locul al treilea este ocupat de turneul mondial al cântăreţei americane Pink, cu încasări de 147,9 milioane de dolari şi 1,5 milioane de spectatori.
Turneul susţinut de Bruce Springsteen & The E Street Band ocupă locul al patrulea, cu încasări de 147,6 milioane de dolari.
Turneul susţinut de Rihanna se află pe locul al cincilea, cu încasări de 137,9 milioane de dolari.