Trupa americană de death metal Solace Of Requiem va ajunge în România la sfârşitul acestei săptămâni pentru a susţine trei concerte. Aceştia se află într-un turneu de promovare a celui de-al patrulea album, intitulat "Casting Ruin" şi vor urca în zilele de 15, 16, 17 noiembrie, pe scena Club La Piraţi (Bucureşti), Club Bohemian Flow (Sibiu), respectiv, Club Subsol (Braşov). În deschiderea americanilor organizatorii au ales trei formaţii româneşti potrivite ca segment muzical - Invader, False Reality şi Damage Case. Invader sunt singurii care vor însoţi headliner-ul în toate cele trei concerte. Mergând pe linia unui thrash death metal bine balansat, gaşca din Lupeni se află în faţa examenului maturităţii scenice, la numai un an după ce au luat fiinţă. "Cu un set de piese foarte proaspete, Invader ajunge în premieră în trei dintre cele mai importante oraşe de pe harta metalului autohton!", anunţă organizatorii. Tot cu mare atenţie, spun aceştia, au fost alese şi Damage Case (speed thrash metal, trupa ce va deschide concertul din Bucureşti), respectiv False Reality (death metal, în deschiderea concertului din Braşov), ambele fiind trupe de referinţă pentru oraşele în care activează.
Interesant de reţinut, în cazul concertului din Bucureşti numărul de locuri este limitat la 45 de persoane. Doritorii pot face rezervări la numărul de telefon 0722.814.991.
Paginile oficiale ale evenimentului sunt:
www.facebook.com/events/697531926983786
www.facebook.com/events/845261245507363
www.facebook.com/events/509494412487384