Fenomene precum ninsoarea de la sfârşitul săptămânii trecute, urmată de topirea zăpezii pe fondul temperaturilor pozitive, apoi de îngheţul cauzat de răcirea vremii au dus la formarea unui polei de toată frumuseţea pe trotuarele brăilene. Ieri era aproape imposibil de circulat în acele zone unde nu a dat nimeni zăpada după ninsorile de vineri şi sâmbătă. Tronsoane întregi de trotuar de pe artere intens circulate de pietoni, cum ar fi Str. 1 Decembrie 1918 sau Bdul. Independenţei, erau adevărate patinoare. Ieri, de 1 decembrie, zi liberă în care multe spaţii comerciale au fost închise, nici administratorii respectivelor magazine nu au curăţat gheaţa, dar nici agenţii Poliţiei Locale nu au ieşit pe teren, ca să atragă atenţia asupra respectării regulilor care spun că fiecare trebuie să îşi cureţe trotuarul din faţa curţii, respectiv a spaţiului comercial, indiferent dacă e vorba de persoane fizice sau juridice.
"De marţi, 2 decembrie, o să avem acţiuni axate pe această tematică. Mai întâi o să începem cu măsuri de atenţionare, apoi dăm amenzi celor care nu se conformează", ne-a declarat Georgică Tănase, şeful Compartimentului Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Locale Brăila. Acesta ne-a informat că persoanele fizice care nu îşi curăţă de gheaţă sau zăpadă spaţiul din faţa porţii riscă sancţiuni cuprinse între 25 şi 100 lei, în timp ce pentru persoanele juridice, printre care se numără şi proprietarii sau administratorii spaţiilor comerciale, aceste amenzi se încadrează între 250 şi 1.000 lei.
Serviciul de Ambulaţă Judeţean Brăila ne-a confirmat faptul că, în ultimele zile, numărul persoanelor care au solicitat sprijin medical în urma alunecării pe stradă a crescut considerabil.