Trei tineri care au făcut scandal în clubul "Rebel" au fost arestaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trei tineri care au făcut scandal în clubul "Rebel" au fost arestaţi

Trei brăileni au fost arestaţi preventiv, iar al patrulea va fi anchetat în libertate, după ce au făcut scandal într-un club din municipiu şi s-au sustras apoi de la cercetări. Incidentul s-a consumat la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii reuşind să pună mâna pe agresori câteva zile mai târziu.

În dimineaţa zilei de 14 august, poliţiştii au fost sesizaţi că în incinta clubului "Rebel", de pe Bulevardul Al.I. Cuza, a avut loc un scandal între mai mulţi tineri care, ulterior, au părăsit incinta. Când poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au ajuns la faţa locului, nu i-au mai găsit pe agresori, care fugiseră, dar nici pe victime, care plecaseră la spital. În urma cercetărilor efectuate oamenii legii au stabilit că, la orele 04.50, între doi tineri a izbucnit un conflict, aceştia luându-se la bătaie. La un moment dat, cei doi au ieşit în faţa clubului, unde au continuat "distracţia", în ajutorul lor intervenind şi prietenii. Ca urmare a altercaţiei s-a tulburat buna funcţionare a unităţii, clienţii părăsind clubul, iar victimele, patru tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 35 de ani, nu au apucat să achite nota de plată, în valoare de 160 de lei. Cei agresaţi s-au prezentat la spital pentru îngrijiri medicale, însă numai unul dintre ei, un tânăr de 26 de ani, a rămas internat. Victimele au depus plângere penală şi, după investigaţiile efectuate, anchetatorii au reuşit să stabilească identitatea agresorilor, cărora le-au lăsat citaţii să se prezinte la Poliţie. Deşi nu s-au suspus citaţiilor, Matei A. (20 de ani) din satul Custura, comuna Racoviţa, Radian M. (24 de ani), Laurenţiu P. (22 de ani) şi Adrian G. (17 ani), toţi trei din municipiu, au fost prinşi în cursul zilei de miercuri. "După câteva zile de căutări, deoarece suspecţii nu au fost găsiţi la domicilii, poliţiştii i-au identificat şi reţinut pe cei patru, aceştia fiind prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, vătămare corporală şi lovire sau alte violenţe", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă, pentru primele 29 de zile, a doi dintre agresori - Matei A. şi Radian M. - şi pentru 19 zile a lui Adrian G., respingând propunerea de arestare preventivă a lui Laurenţiu P., care va fi judecat în stare de libertate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro