Trei tineri, cu vârste între 14 şi 17 ani, au ajuns pe mâna poliţiştilor după ce le-au sustras telefoanele mobile unor minori, prin ameninţare. Pornind de la reclamaţia unei victime, poliţiştii au dat de urma suspecţilor, stabilind că aceştia au mai comis alte două infracţiuni. Unul dintre tâlhari a fost reţinut de poliţişti, iar altul este căutat întrucât se sustrage cercetărilor.
Poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale- linia de muncă "Violenţă"-, au continuat cercetările în cauze înregistrate în evidenţe cu autori necunoscuţi. Aceştia au stabilit că principalii suspecţi de comiterea a două infracţiuni de tâlhărie sunt trei tineri, doi din satul Scorţaru Vechi, Maricel R., de 17 ani şi Dumitrel P., de 14 ani, iar al treilea, Geani A., în vârstă de 16 ani, din municipiul Brăila. "În urma cercetărilor efectuate, pornind de la reclamaţia unui bărbat din municipiu, din data de 27 decembrie 2011, prin care sesiza că trei tineri necunoscuţi i-au sustras fiului său în vârstă de 13 ani şi unui prieten în vârstă de 10 ani, telefoanele mobile, în timp ce se aflau în faţa scării blocului în care locuieşte, s-a mai stabilit că cei trei suspecţi, prin ameninţare, au mai sustras de la alţi doi minori două telefoane mobile şi suma de 8 lei", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Prejudiciul, estimat la valoarea totală de 450 de lei, a fost recuperat în proporţie de 80% de poliţişti.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie, cei doi suspecţi din Scorţaru Vechi fiind depistaţi şi conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pentru cercetări. Poliţiştii continuă verificările pentru depistarea celui de-al treilea tâlhar, Geani A., din municipiu, care se sustrage cercetărilor.
Faţă de cei trei s-a dispus începerea urmăririi penale, Maricel R. (de 17 ani) fiind reţinut pe ordonanţă, pentru 24 de ore, şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brăila. Ieri, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila l-au prezentat pe cel în cauză instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.