Trei sferturi dintre elevi se simt singuri la şcoală. Peste un milion se declară nefericiţi şi aproximativ trei sute de mii au părinţii plecaţi în străinătate şi îi văd rar. Toţi aceşti copii, dar şi părinţii, dascălii sau tutorii lor, au nevoie să interacţioneze cu psihopedagogi.
Esenţiale în dezvoltarea sănătoasă a copiilor, cabinetele şcolare de consiliere psihopedagogică sunt insuficiente şi sărace în dotări. În teorie, la fiecare 800 de elevi trebuie să existe un profesor consilier. În practică, situaţia este alarmantă.
„La nivelul municipiului Bucureşti avem 211 consilieri şcolari şi acoperim cam 93 - 94% din totalul unităţilor de învăţământ preuniversitar. Adică sunt aproximativ 354 sau 355 de unităţi care beneficiază de serviciile unui cabinet de asistenţă psihopedagogic”, afirmă Robert Florea, coordonator al CMBRAE.
Nu doar în Bucureşti există elevi care nu au acces în cabinetele șolare de psihopedagogie. După 21 de ani de când au devenit obligatorii, aceste cabinete lipsesc în peste jumătate din localităţile ţării și aproape complet în mediul rural. Funcţionează numai 792, la un număr de 22 de mii de unităţi de învăţământ preuniversitar. Însă chiar şi acolo unde ele există, un consilier poate avea arondaţi chiar şi 2500 de elevi.
„Ajungem în situaţia actuală când avem posturi care au peste 2500. De elevi, de copii. Asta însemna că dacă ni se părea rezonabil un număr de 800, deşi nu este, la mai mult decât dublul acestei cifre, acel profesor consilier şcolar, având în vedere atribuţiile pe care le are în cadrul cabinetului şi în cadrul instituţiei în care funcţionează cabinetul, el este completamente excedat. Nu va reuşi să facă faţă tuturor solicitărilor, tuturor acelor care vor sau doresc să beneficieze de serviciile pe care le oferă cabinetul de asistenţă psiho-pedagogică”, precizează Robert Florea, coordonator al CMBRAE.
Un elev petrece la şcoală între 80 şi 120 de ore lunar, iar un profesor consilier, aproximativ 80 de ore. Asta înseamnă că, acolo unde există 2500 de elevi arondaţi unui singur consilier, terapia poate fi aplicată numai la nivel de clasă. Ca să fie consiliaţi personal măcar câte o oră, fiecare dintre cei 2500 de elevi ar avea nevoie de ani întregi de aşteptare.
Profesorul Elena Şerbănoiu este obligată să consilieze 1200 de elevi, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Ministerul i-a pus la dispoziţie un cabinet mic, o catedră, două scaune, un computer şi cam atât. Ordinul cu numărul 5555, din 7 octombrie 2011, prevede că Ministerul Educaţiei şi primăriile trebuie să asigure necesarul didactic al cabinetelor de consiliere psihopedagogică. Dar degeaba. Ca să-şi păstreze serviciul, consilierii școlari tac şi se descurcă aşa cum pot.
Cursurile de consiliere ale profesorului Elena Şerbănoiu conţin exerciții logice menite să ajute elevii să se cunoască şi să se înţeleagă mai bine.
Prin intermediul programului de consiliere al Elenei Șerbănoiu, elevii şcolii Principesa Ileana, din Sectorul 2, şi-au făcut şi o revistă. N-au bani să o printeze, aşa că o actualizează online. Acest „job” ii responsabilizeaza. Elevii se simt ca într-o redactie, unde agitația este cuvântul de ordine. Nu ar schimba pentru nimic în lume acest ritm.
Nici logopezii nu au viaţă uşoară în actualul sistem educaţional. Sunt puţini, în raport cu numărul elevilor care au probleme.
„În Bucureşti sunt, în momentul de faţă, sunt 36 de posturi, deci 36 de logopezi. Foarte puţini, ţinând cont şi de dimensiunea problematicii logopedice a copiilor. Şi de numărul de beneficiari. Nu sunt suficienţi nici la nivelul Bucureştiului, nici la nivel naţional”, spune Robert Florea - coordonator al CMBRAE.
Numărul prea mic de logopezi şi consilieri şcolari afectează sistemul de învăţământ şi împiedică dezvoltarea elevilor. În şcolile din judeţul Suceava, de exemplu, conform Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, nu exista anul trecut niciun cabinet de consiliere psihopedagogică.
„Dacă copiii nu sunt învăţaţi cum să-şi gestioneze corect emoţiile, de aici vom avea o serie de comportamente inadecvate. Puteam avea agresivitate, putem avea refuzul de a participa la ore, de a se implica. Poate să ducă inclusiv la abandon şcolar. De asemenea, riscul de a intra în grupuri neadecvate, de a consuma substanţe”, afirmă Bianca Sava, psihoterapeut, consilier parental.
Problemele copiilor sunt resimțite din plin și de părinți. Familiile ai căror copii nu au acces la cabinetele de consiliere școlară sunt obligați să meargă la cabinete private, unde ora de consultaţie costă, în medie, o sută de lei. În multe cazuri, ședinţele pot dura luni sau chiar ani.
„Dacă a trecut prin nişte situaţii mai dificile, de exemplu divorţul părinţilor sau mutarea la altă şcoală, care este, de asemenea, o schimbare mare, atunci e posibil să fie nevoie de o perioadă mai lungă de lucru. Pentru astfel de probleme, probabil o jumătate de an, minim. Pentru majoritatea părinţilor din România, da, pentru că trăim într-o ţară în care salariul minim este o mie de lei, da, este costisitor”, spune Bianca Sava, psihoterapeut, consilier parental.
România nu are date oficiale referitoare la numărul copiilor cu tulburări de învăţare. Conform specialiştilor însă, dacă sunt depistate la timp, majoritatea problemelor emoţionale pot fi tratate. De exemplu, prin şedinţe repetate de logopedie, peste 60% dintre copiii dislexici se pot vindeca.
