MAE precizează că starea de sănătate a celor trei cetăţeni români este foarte bună. Totodată, Ministerul român de Externe asigură că a menţinut în permanenţă legătura cu familiile marinarilor români, cu firma proprietară a vasului, implicată în procesul de negociere, precum şi cu autorităţile greceşti.
Nava Titan, sub pavilion Saint Vincent, cu un echipaj de 24 de persoane, naviga din Marea Neagră spre Coreea de Sud când a fost capturată, la 22 martie. Echipajul navei al cărei proprietar este compania Albamar Shipping era format din şapte filipinezi, trei greci, trei români şi un ucrainean.
În total, şapte români se află în prezent în mâinile piraţilor somalezi.
Piraţii au atacat peste 130 de vase comerciale în Golful Aden anul trecut, de cel puţin două ori mai mult decât în 2007, potrivit Biroului Maritim Internaţional. Peste 150 de piraţi au fost arestaţi de patrulele navale în 2008. Apele somaleze sunt dintre cele mai folosite pentru transportul maritim, iar capturile de nave le-au adus piraţilor venituri de milioane de dolari din recompense.