* evenimentul rutier s-a produs duminică, la intersecția străzii Ghioceilor cu Tineretului, soldat cu vătămarea corporală a două persoane * un șofer nu a respectat indicatorul ”Oprire” și a tamponat un autoturism care a ricoșat în altul parcat
Accident rutier produs din cauza unui șofer care nu a respectat indicatorul ”Oprire”.
Evenimentul soldat cu vătămarea corporală a două persoane s-a produs duminică seara, în jurul orei 20.20, la intersecția străzilor Ghioceilor cu Tineretului. Potrivit polițiștilor,
un conducător auto din Brăila, în vârstă de 29 ani, a ajuns la intersecția menționată și nu
a respectat semnificația indicatorului OPRIRE. Șoferul a tamponat un autoturism condus regulamentar, care a ricoșat într-un alt auto parcat pe strada Tineretului. Doi pasageri din mașina care circula regulamentar au suferit leziuni și au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe pt îngrijiri medicale. Se continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.
Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.