• Andrada Georgiana Badea a câştigat o medalie de argint, iar Irina Donescu şi Maria Popescu au obţinut medalii de bronz
Trei fete de “aur” de la Colegiul Naţional “N. Bălcescu” s-au întos acasă cu medalii de argint şi bronz de la Olimpiada Naţională de Matematică, organizată anul acesta la Satu Mare, în perioada 3-7 aprilie. Performanţa a fost reuşită de Andrada Georgiana Badea, Irina Donescu şi Maria Popescu, cele trei eleve având o bogată experienţă competiţională.
Andrada, elevă în clasa a IX-a, pregătită de prof. Gabriel Daniilescu, a câştigat o menţiune din partea Ministerului Educaţiei şi o medalie de argint oferită de
Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR). Trebuie precizat că eleva din Brăila s-a clasat pe locul 8 în clasamentul naţional, fiind prima fată pe ţară care câştigă menţiune MEN şi medalie de argint SSMR. De asemenea, ea a intrat şi la proba de baraj pentru internaţională. “Sunt fericită şi onorată că am avut oportunitatea de a participa la Olimpiada Naţională de Matematică 2018 ca unică reprezentantă a judeţului Brăila la clasa a IX-a. A fost o experienţă deosebit de frumoasă din multe puncte de vedere: m-am întâlnit şi am legat prietenii cu tineri ce îmi împărtăşesc pasiunea pentru această materie. Cu prilejul Centenarului Marii Uniri am vizitat un oraş cu un bogat bagaj istoric, dar, mai presus de toate, am concurat într-o competiţie ce îi reuneşte pe cei mai buni în acest domeniu. Matematica este regina ştiinţelor şi de aceea presupune răbdare, muncă, şi, cel mai important, pasiune. Mă bucur că am reuşit să acced în clasamentul naţional. Am fost la un punct distanţă de aur, iar acest lucru mă ambiţionează ca la anul să obţin cea mai strălucitoare medalie. Doresc să îi mulţumesc domnului profesor Gabriel Daniilescu pentru îndrumarea susţinută de care am avut parte de-a lungul celor cinci ani în care am participat la olimpiadă şi familiei mele care a fost mereu alături de mine”, ne-a spus Andrada Badea.
Olimpica mai are în palmares două medalii de argint la matematică şi o menţiune de onoare la fizică.
Irina, elevă în clasa a X-a, coordonată de prof. Carmen Botea, a demonstrat că rezultatele apar prin multă muncă şi pasiune şi a primit o medalie de bronz din partea SSRM. “E a patra oară când particip, de fiecare dată am fost aproape de medalie, iar anul acesta am reuşit să câştig bronzul. A fost o experienţă super. Sincer, mi s-a părut mai greu drumul până la Satu Mare decât olimpiada în sine. După ce am ieşit de la probe mă aşteptam să am un rezultat bun, iar când mi-au strigat numele pe scenă m-am simţit mândră de mine. Cred că matematica m-a ales pe mine, din clasa a V-a particip la concursuri şi de prima oară când m-am calificat la naţională am zis că vreau să merg în fiecare an. Deci până termin liceul vreau să fiu acolo, printre cei mai buni. În zilele petrecute la olimpiadă am vizitat oraşul, am mers la muzee şi mi-a plăcut în mod special Muzeul Ţării Oaşului care e absolut superb. Însă părerea mea este că tot Brăila noastră este mai frumoasă. Mulţumesc doamnei profesoare care m-a ajutat enorm pe tot parcursul acestor ani, dumneaei fiind profesoara mea din clasa a V-a! Mulţumesc părinţilor pentru tot sprijinul!”, ne-a declarat Irina Donescu. În perioada următoare, tânăra va participa la Concursul Regional de Matematică “Gheorghe Mihoc”, competiţie unde în ultimii doi ani ea a câştigat locul I.
Maria, elevă în clasa a X-a, a cucerit o nouă medalie de bronz la această ediţie a olimpiadei, aceasta având în palmares alte două bronzuri. “Olimpiada a fost departe de Brăila, dar a fost o experienţă nouă, frumoasă, în care am cunoscut o altă regiune a României. Din punct de vedere al concursului, subiectele au fost grele, dar nu imposibile, pot spune că m-au provocat să dau tot ce e mai bun. Sunt mulţumită de rezultat însă sper la mai mult anul viitor. Medalia aceasta înseamnă satisfacţia că toată munca a fost răsplătită şi, totodată, înseamnă recunoştinţă pentru cei care m-au ajutat, pentru părinţi, pentru domnul profesor Botea care a muncit foarte mult cu mine. O olimpiadă de matematică înseamnă multă muncă şi pasiune. Pasiune pentru că oricât de mult ai munci, dacă nu îţi place ceea ce faci, nu iese. Te suprasoliciţi şi nici nu dai rezultate. Competiţia aceasta înseamnă şi o oportunitate de a întâlni persoane care îţi împărtăşesc pasiunea pentru matematică. Te uiţi la cei mai buni decât tine şi ei te motivează să vrei mai mult, să munceşti mai mult, să câştigi aurul. Mulţumesc domnului profesor, mamei şi tatălui meu, ei fiind alături de mine în fiecare moment”, susţine Maria Popescu.
Maria se poate mândri şi cu extraordinara performanţă de a reprezenta România la Olimpiada Internaţională de Limba Rusă, competiţie la care s-a calificat în urma premiului I obţinut la etapa naţională.
Felicitări olimpicilor şi profesorilor îndrumători!