Scandalagiii aflaţi în discoteci sau baruri şi şoferii teribilişti de pe şosele au fost "vânaţi" de poliţişti, în acest week-end. Forţele de ordine au legitimat 163 de persoane, iar amenzile au fost de aproape 20.000 lei.
Acţiunea s-a desfăşurat în zilele de 2 şi 3 octombrie, când poliţişti de ordine publică, rutieră, proximitate şi investigare a criminalităţii economice, cu sprijinul jandarmilor, au acţionat în zona pieţelor, discotecilor, cluburilor, barurilor. Scopul a fost acela de a combate infracţiunile săvârşite cu violenţă şi comerţul ilegal cu peşte, legume, fructe. S-a acţionat şi pentru combaterea faptelor de evaziune fiscală şi a comerţului ilegal cu produse contrafăcute.
"Echipele care au participat la acţiuni au efectuat controale la 29 de unităţi comerciale şi societăţi tip discotecă, au legitimat 163 de persoane, au controlat 101 autovehicule. Poliţiştii au aplicat 52 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.870 de lei, 11 fiind aplicate conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar 36 la OUG 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice", a precizat ag. şef. adj. Camelia Bucur din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
S-au confiscat 487 kg de struguri, în valoare de 730 de lei, şi articole vestimentare ce purtau mărci identice celor protejate prin lege, în valoare de circa 1.300 lei. În cazurile privind comercializarea articolelor de îmbrăcăminte contrafăcute, poliţiştii au întocmit 3 dosare penale.