După 14 ani, oraşul Bacău găzduieşte din nou turneul final al Campionatului Naţional de Box pentru seniori, o competiţie la care participă şi trei reprezentanţi ai Clubului Sportiv Municipal din Brăila: Sabin Petrea, de la grupa antrenorului Iordan Buterez, la categoria 52 kg, Ionuţ Stoica, la categoria 64 kg, şi Alexandru Burada, la categoria 81 kg, ambii pregătiţi de antrenorul George Perţea.
Din cauza lipsei fondurilor financiare, nu au făcut deplasarea alţi câţiva boxeri de perspectivă, precum Bogdan Muşat, Costel şi Alexandru Stoica sau Dorin Patracioc.
Ediţia 2010 a acestui concurs pugilistic a început ieri şi se încheie vineri, odată cu finalele la cele 11 categorii de greutate.
Obiectivul delegaţiei brăilene este cucerirea unei medalii.