Tratamentul medicamentos
Administrarea de tonice venoase are rolul de a reduce edemul şi inflamaţia. Acest tratament se recomandă ca terapie de bază pentru cei predispuşi genetic sau la care sunt prezente semnele bolii varicoase, pentru pacienţii care nu pot suferi o intervenţie chirurgicală sau ca adjuvant înainte şi după operaţie. De asemenea, există o serie întreagă de produse farmaceutice cu efect similar, sub formă de cremă sau gel, care se aplică local. La acestea se adaugă terapia prin compresiune (purtarea de ciorapi elastici), care previne instalarea complicaţiilor postoperatorii şi a recidivelor.
Tratamentul chirurgical
Ligaturarea şi tehnicile de stripping sunt cele mai eficiente şi utilizate proceduri chirurgicale, mai ales în cazul varicelor de dimensiuni mari, şi se adresează majorităţii cazurilor de varice. Medicul este cel care va alege procedura potrivită cazului dumneavoastră.
- Crosectomia, adică extirparea acelei porţiuni din vena safenă internă sau externă (cele două vene superficiale importante) ce conţine valva cu defect;
- Stripping-ul complet - procedeul de smulgere a întregii vene safene până la originea ei, la nivelul gleznei.
- Stripping-ul parţial - smulgerea venei safene până la nivelul genunchiului, minimalizându-se efectele nedorite ale procedurii anterioare.
- Flebectomia (excizia pachetelor varicoase) extirpă doar dilataţiile venoase. Flebectomia se poate face prin microincizii de 1-2 mm prin intermediul unor microinstrumente cu efecte estetice deosebit de bune şi cu risc de complicaţii extrem de scăzut.
De cele mai multe ori se recomandă intervenţia chirurgicală. Este necesar tratamentul chirurgical pentru că este un tratament care vă va vindeca de varice. În clinica noastră intervenţia nu necesită internare, pacientul părăsind clinica în aceeaşi zi. Intervenţia este realizată de chirurgi cu experienţă. Acurateţea actului medical şi pregătirea personalului fac ca intervenţia chirurgicală să fie foarte bine tolerată de pacienţii noştri. Echipa medicală este alcătuită din medici cu experienţă în domeniu - dr. Ştefan Tuca, medic specialist chirurgie generală, cu compenţă laparoscopie şi dr. Ionuţ Gabriel Matei, medic specialist chirurgie generală, cu competenţă laparoscopie. Pe cei doi medici îi recomandă experienţa dobândită în centrele universitare din ţară şi străinătate.
Important pentru pacienţi:
La consultaţiile pentru varice, costul consultaţiei se deduce din preţul intervenţiei chirurgicale. Orice tratament al varicelor presupune şi realizarea ecografiei doppler venos. În clinica noastră se realizează şi eco doppler venos. Acest tip de ecografie este realizată de dr. Martin Lila - medic specialist cardiolog.
Reduceri de preţuri
Începând de vineri, 14 februarie şi până pe 31 martie, în West Clinique toţi pacienţii benefeciază de reduceri semnificative de preţ la prestaţiile medicale.
Pentru pediatrie, pacienţii vor beneficia de oferte speciale la abonamente, începând de la nou-născut. Medicul nostru pediatru vă aşteaptă pentru consultaţii, consiliere puericultură şi diversificare. La solicitări, se realizează vizite la domiciliu. Pentru pacienţii abonaţi se practică reduceri de 50%.
Pentru că igiena orală este foarte importantă, pachetul detartraj, periaj, fluorizare va fi accesibil la doar 75 lei .
Tratamentul paradontitei se poate realiza prin instilaţii şi aplicaţii locale. La cinci şedinţe de instilaţii şi aplicaţii, beneficiaţi de două şedinţe gratuite. Important pentru pacienţi este şi faptul că în clinica noastră activează şi un medic stomatolog cu experienţă în stomatologia pediatrică.
Zilnic, pentru toate analizele realizate în clinica noastră se acordă interpretare gratuită de către medicii specialişti. Sub supraveghere medicală se realizează tratamente injectabile, perfuzabile, pansamente etc.
La medicina internă / ecografie sunt disponibile oferte avantajoase.
Pachet ecografie silver - ecografie abdominală totală + consultaţie medic primar medicină internă -160 lei;
Pachet ecografie gold - ecografie abdominală totală + ecografie tiroidă + consultaţie medic primar medicină internă -200 lei;
Pachet Tiroidă - 150 lei - Consultaţie endocrinologie + Ecografie tiroidă;
Pachet ecografie renală şi prostatică - 90 lei - ecografie rinichi + ecografie vezica urinară + ecografie prostată.
La peste 50 de analize uzuale se practică reduceri între 30-50%. Laboratorul propriu şi performanţa aparaturii din dotare au făcut posibile practicarea unor preţuri accesibile pentru toţi pacienţii.
Pentru mai multe detalii referitoare la serviciile şi ofertele noastre vă rugăm apelaţi call-centerul clinicii noastre 0339919.